Daniela Crudu a trecut prin clipe de coșmar, duminică, atunci când bărbatul cu care își dorea familie și copil a bătut-o cu bestialitate. Fosta asistentă TV are nevoie acum de îngrijiri medicale, iar în prezent se află în locuința tatălui ei care are grijă de ea.
Daniela Crudu a fost bătută de iubitul croat, iar duminică a ajuns de urgență pe mâna medicilor. Sora acesteia a povestit că loviturile aplicate nu au fost la nivelul corpului, ci la nivelul feței, având ochiul și nasul umflate și vinete, fără fisură craniană. Acum, la trei zile de la incident, aceasta se află în locuința tatălui ei, care are deosebită grijă ca să nu-i lipseasă nimic pentru a se reface cât mai repede.
Paparazzii SpyNews.ro l-au surprins pe tatăl Danielei Crudu la fereastra apartamentului în care chiar acum se află acum fosta asistentă TV, în timp ce acesta îi schimba compresele. Cei doi mențin o relație foarte bună, iar tatăl vedetei este foarte afectat de bătaia primită de fiica lui, încercând să o ajute să se refacă cât mai repede. Ba chiar mai mult, acesta face tot posibilul ca frumoasa brunetă se se simtă în largul ei, curățând frecvent locuința în care stă în aceste momente. Astfel că, tatăl Danielei Crudu a fost surprins de paparazii în timp ce scutura la fererastră sacul de la aspirator, după ce a făcut curat în întreaga locuință.
Deși Daniela Crudu a trecut prin momente de coșmar, aceasta a decis că nu e cazul să depună plângere pentru iubitul ei agresor. Motivul? Aceasta nu dorește să-i creeze probleme iubitului croat. Se pare că vedeta nu se simte încă bine și are nevoie de îngrijire.