Ce face Ștefan Bănică Jr de când a devenit tată pentru a treia oară. Lavinia Pîrva l-a dat de gol

de: Andrei Simion
17 07. 2019

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr trăiesc o poveste de dragoste comentată de alții încă de când s-a format. Cu toate acestea, cei doi au dat deoparte analizele celorlalți, iar iubirea lor s-a concretizat. Cântăreața a adus pe lume un băiețel care îi împlinește. Iată ce spune artista despre Ștefan Bănică în postura de tată și cum își descrie aceasta minunea.

Ce face Ștefan Bănică Jr de când a devenit tată pentru a treia oară

Lavinia Pîrva a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, pe Alexandru, în urmă cu câteva luni. Invitată într-o emisiune TV, artista a povestit mai multe despre noua sa viață alături de rodul iubirii dintre ea și Ștefan Bănică Jr. Deși celebrul artist nu este la prima experiență în această postură, având doi copii din căsniciile precedente, lumea ar crede că deprinderile s-au uitat pe drum, căci copiii îi sunt mari acum.

Fotografie cu Lavinia Pîrva din perioada în care era însărcinată

Nimic mai greșit! Din povestirile Laviniei Pîrva, solistul adoră ipostaza în care este pus din nou. Cântăreața a declarat chiar că este un tătic cool, îndrăgostit peste cap de Alexandru. „Tăticul este foarte cool, Ștefan este un tată foarte cool. Este îndrăgostit peste cap de el(n.r de băiețelul lor)”, a explicat Lavinia Pîrva.

Artista a adus pe lume un băiețel perfect sănătos pe nume Alexandru

Iar, dacă mămicile de sugari se plâng de oboseală, nopți nedormite și schimbat de scutere, artista este la polul opus. Lavinia Pîrva a declarat că nu simte deloc osteneala aglomerării treburilor din ”noua sa viață”, dat fiind că sentimentul de a-și vedea copilul crescând este unic și o face fericită până peste cap. Totodată, artista a povestit, la TV, și că e tare mândră de faptul că cel mic a moștenit o gropiță în obraz.