21 iun. 2022 | 16:40

Ce face Roman Abramovich după ce a vândut Chelsea. „El a negociat coridoarele umanitare”

Sport
Ce face Roman Abramovich după ce a vândut Chelsea. „El a negociat coridoarele umanitare”
Roman Abramovich a vândut clubul Chelsea Londra al cărui proprietar a fost vreme de 19 ani

Ce face Roman Abramovich după ce a vândut Chelsea. Miliardarul rus s-a despărțit de clubul pe care l-a patronat vreme de 19 ani pentru suma totală de 5 miliarde de euro. Supus sancțiunilor de către Marea Britanie, oligarhul nu va beneficia de niciun ban din această sumă. Roman Abramovich rămâne, însă, un „jucător” important în negocierile ce au loc între Rusia și Ucraina în contextul războiului din țara vecină României.

Ce face Roman Abramovich după ce a vândut Chelsea

Ce face Roman Abramovich după ce a vândut Chelsea. Miliardarul rus plătește pentru relația apropiată pe care o are cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. El a ajuns la capătul unei „domnii” de 19 ani la gruparea londoneză, Chelsea. Supus sancțiunilor de către guvernul britanic, pe fondul războiului din Ucraina, oligarhul a pus în vânzare gruparea la începutul lunii martie.

După aproape 3 luni, Abramovich a cedat proprietatea asupra lui Chelsea către consorţiul condus de americanul Todd Boehly, coproprietar al echipei de baseball Los Angeles Dodgers, pentru 4,25 miliarde de lire sterline (aproximativ 5 miliarde de euro). Grupul noilor patroni mai este compus, în afara lui Boehly, de Mark Walter, coproprietar al lui Dodgers, din miliardarul elveţian Hansjoerg Wyss şi din societatea americană de investiţii Clearlake Capital.

„El a negociat coridoarele umanitare”

Roman Abramovich s-a implicat și în negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina, în contextul conflictului militar dintre cele două țări. El ar fi fost chiar otrăvit după o asemenea rundă de discuții, dar informația a fost infirmată de presa occidentală. Dar rolul miliardarului în crearea unor „punți” de discuție nu e contestat de nimeni.

Roman Abramovich joacă un rol activ, încă, în diferite contexte create de invazia militară rusă. Potrivit declarațiilor deputatului ucrainean, David Arakhamia, șeful echipei de negociatori din partea Ucrainei,  fostul patron al echipei engleze a acceptat cererea de a contribui la negocierea încetării invaziei ruse, scrie hotnews.ro.

„El a negociat coridoarele umanitare de la Mariupol și a salvat viețile civililor ucraineni. La majoritatea acordurilor s-a ajuns datorită lui, a făcut o treabă bună în ceea ce privește coridoarele umanitare de la Mariupol, Berdiansk, Zaporijia, dar nu a putut face nimic pentru coridoarele de la Bucea și Makarov, nordul Kievului și Regiunea Cernihiv.

De îndată ce va apărea oportunitatea, cu siguranță îl voi suna pe Abramovici pentru a-i proteja interesele ucrainene”, a spus Arakhamia.

A primit sancțiuni și din partea SUA

Roman Abramovich a avut de plătit scump pentru apropierea de președintele Vladimir Putin, de care este acuzat de puterile occidentale. Active, bunuri și proprietăți de miliarde de euro au fost „înghețate” de guvernul Marii Britanii, dar și de ale altor țări din UE. De curând, și SUA s-a alăturat acestor acțiuni.

Și asta, cu toate că presa americană a scris despre faptul că însuși președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski l-ar fi rugat pe șeful de la Casa Albă, Joe Biden, să nu-l pună pe Abramovich pe lista oligarhilor supuși sancțiunilor americane, tocmai datorită rolului avut în negocierile de pace.

Dar Abramovich a fost „pedepsit” de oficialii americani prin confiscarea, cel puțin pe hârtie, a două avioane de lux în valoare de peste 400 de milioane de euro, a scris Reuters. Un oficial al Departamentului de Justiție a declarat că un Boeing 787 Dreamliner, care valorează 350 de milioane de dolari, și un Gulfstream G650 ER, în valoare de 60 de milioane de dolari, nu sunt momentan în custodia Statelor Unite, a mai menționat sursa citată.

Abramovich le-ar fi mutat deja în Rusia, la Moscova, dar fără aprobarea autorităților americane. Deoarece avioanele erau fabricate în SUA, iar zborurile au avut loc după intrarea în vigoare a restricțiilor, Abramovich ar fi trebuit să dețină o licență pentru a le transporta în Rusia.

Statul american ar putea să-l amendeze pe miliardar cu aproximativ 1 milion de dolari pentru cele trei zboruri identificate (până la 328.121 de dolari per zbor), printre alte sancțiuni.

 

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro