Ce face călărețul din Iași pe care Cătălin Moroșanu l-a ajutat. Sportivul vine cu informații de ultimă oră
Povestea călărețului din Iași a emoționat o țară întreagă, iar Cătălin Moroșanu a sărit în ajutorul bărbatului pentru a se asigura că starea lui financiară o să fie una mai bună. Totuși, nimeni nu se aștepta ca Sergiu să ia anumite decizii bizare după ce a primit mulți bani.
Ce a făcut călărețul din Iași după ce a fost ajutat de Cătălin Moroșanu
În urmă cu mai bine de un an, Sergiu Ciobotariu alerga pe cal prin Iași pentru a ajunge la maternitatea unde soția lui era internată pentru a sta alături de ea în unul dintre cele mai importante momente ale vieții. Povestea lui a atras atenția multor români, iar Cătălin Moroșanu i-a oferit ajutorul său.
Tânărul provenea dintr-o familie săracă și trăia într-o casă dărăpănată, iar singurul mod prin care putea să ajungă la soția lui era prin intermediul unui cal. În momentul în care a aflat povestea, Cătălin Moroșanu a reacționat imediat și a început să strângă bani pentru Sergiu.
„L-am ajutat. Primeam telefoane de la oameni. Câte lucruri a primit de la toţi românii, au donat haine. Avea cont de euro şi cont de lei. În două săptămâni şi jumătate, am strâns 43.000 de euro.
I-am găsit casă la 37.000 de euro. I-a lăsat fostul proprietar carne în frigider, că avea nevoie.”, a spus Cătălin Moroșanu pentru AS.ro Live.
Nimeni nu se aștepta la așa ceva. Cătălin Moroșanu, dezamăgit de tânărul călăreț
Din păcate, se pare că situația a luat o întorsătură neașteptată. Sergiu Ciobotariu a vândut casa dotată cu toate facilitățile și s-a mutat înapoi în locuința sărăcăcioasă, însă a păstrat mașina marca BMW X6. De asemenea, el a condus bolidul și fără carnet, spre surprinderea tuturor.
Cătălin Moroșanu a dezvăluit ce alegeri a făcut călărețul din Iași după ce a primit mulți bani. Fostul luptător s-a arătat extrem de dezamăgit, mai ales pentru că își dorea să îi găsească un loc de muncă tânărului, dar Sergiu a cheltuit toți banii și nu i-a mai răspuns la telefon.
„Primul lucru pe care l-am văzut că scârţâie, am vrut să îl angajez, l-am progranat la vizita medicală, nu mi-a mai răspuns la telefon, nici el, nici fratele lui, nici tatăl lui.
M-am supărat pe el, vorbisem în Iaşi să îl angajez. Aflu dup-aia că a condus maşina fără carnet, dar toţi greşim. M-a deranjat că s-a mutat de acolo, a cheltuit toţi banii şi s-a întors tot în sărăcia aia, în mocirla aia.”, a mai spus fostul luptător.