Ce face Benone Sinulescu în casă, de când s-a externat. Soției sale nu îi convine: ”M-a înnebunit” EXCLUSIV

Ce face Benone Sinulescu în casă, de când s-a externat. Soției sale nu îi convine: ”M-a înnebunit” EXCLUSIV
Benone Sinulescu în faţa casei sale din Bârzava

Benone Sinulescu se întremează de la o săptămână la alta. Soţia sa, Elena, spune că acesta ascultă mai toată ziua muzica lui Luciano Pavarotti. Starea de sănătate a unuia dintre cei mai îndrăgiţi artişti de muzică populară ai ţării, Benone Sinulescu, e din ce în ce mai stabilă. Cel puţin asta susţine soţia sa, Elena Sinulescu. Declarația vine la două luni de la criza de sănătate pe care a traversat-o soţul ei. La începutul lunii iulie,  Benone Sinulescu a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad. Celebrul solist a stat preţ de aproape două săptămâni pentru  rezolvarea unor probleme cardiace.

Benone Sinulescu ascultă muzica toată ziua

La două luni de la criza de sănătate prin care a trecut celebrul solist Benone Sinulescu, soția sa Elena a decis să vorbească despre cum își petrece vedeta timpul.

“Vă asigur pe toţi, simpli fani ai soţului meu sau amici foarte apropiaţi, că starea de sănătate a lui Benone evoluează spre bine. Are poftă de mâncare, face kinoterapie acasă, iese în grădină la plimbare.

Consider că îşi recapătă puterile cu fiecare săptămână ce ne îndepărtează de perioada aceea în care a trebuit să meargă la spital.”, a declarat Elena Sinulescu pentru impact.ro.

Consoarta acestuia precizează că de îndată ce revenirea va fi completă, va face public acest lucru, dar până atunci veghează cu multă atenţie asupra sa, preferând chiar să-i ceară să nu vorbească cu nimeni, nici măcar la telefon.

“Mai bine să se spună despre mine că am făcut una sau alta sau că nu i-am permis să dea interviuri decât să nu-şi revină complet. Să mă injure lumea pe mine, dar el să se facă bine! Nu e niciun fel de problemă! Vă pot asigura că ascultă muzică aproape toată ziua.

Clasică, în primul rând, fiindcă are şi o pasiune spre asta. Chiar dacă toată lumea îl ştie drept vedetă a muzicii populare. M-a înnebunit cu Luciano Pavarotti. Toată ziua ascultă Pavarotti şi fredonează muzica marelui tenor italian.”, adaugă ea.

”Îi spun că seamănă cu Gică Petrescu”

În plus, Elena Sinulescu recunoaşte că-l tachinează des pe seama faptului că nea Beni, cum îi spun apropiaţii, îşi doreşte să revină inclusiv pe scenă:

“Îi spun că seamănă din ce în ce mai mult cu Gică Petrescu. Că şi ăla a cântat până târziu.

Se mai supără el, dar îi şoptesc cu drag că vrea să fie la fel de matusalemic ca şi Gică. Râde cu mine şi-mi spune că o să văd eu ce şi cum!”

Totuşi, spre dezamăgirea fanilor, nu sunt șanse mari ca nea Beni să revină, cel puţin până la finele acestui an, în concerte. Benone Sinulescu are o vârstă, stă destul de mult în pat, urmănd cu atenţie un tratament de specialitate.

În plus, după externarea de la finele lui iulie s-ar fi confruntat cu un alt necaz, o infecție urinară, pentru care a trebuit să ia antibiotic.

Benone Sinulescu a refuzat un tratament de specialitate

Până în prezent Benone Sinulescu nu a acordat nicio declarație în ultimele trei luni. Cu toate astea, se speră în îmbunătăţirea lucrurilor şi la acest nivel. În dimineața zilei de joi, 08.07.2021, Benone Sinulescu, 84 de ani, a avut unele probleme majore de sănătate.

El a chemat salvarea, dar nu a dorit să fie internat, într-o primă fază. Ulterior, el a fost totuşi transportat din localitatea Bârzava, unde locuieşte în ultimii ani alături de soţia sa, la Spitalul Judeţean Arad. Aici Benone Sinulescu a refuzat un tratament de specialitate de la Institutul de Boli ale Inimii din Timişoara.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI