Ce face acum Mircea N. Stoian, la 8 ani după ce a rupt contractul cu Dan Capatos. Stă departe de Antena 1

de: Alexandra Chivu
06 03. 2020

Așa cum îi place să fie strigat, Mircea N. Stoian este după unii un actor, iar după alții un jurnalist. Multă vreme a fost asociat cu Antena 1 și numele lui Dan Capatos și Bianca Drăgușanu, apoi a putut fi confrate postului PRO TV. Acum stă departe de trecut, abordând o latură care, de altfel, o consideră și mult mai interesantă.

Ce face acum Mircea N. Stoian, la 8 ani după ce a rupt contractul cu Dan Capatos

Mircea N. Stoian nu mai lucrează din 2013 la Antena 1, la programele nocturne, fiind, ulterior, realizator TV. Iar dacă până într-un moment dat mulți asociau numele jurnalistului cu Antena și cu numele lui Capatos și Bianca Drăgușanu, ceva vreme după, numele i-a fost legat și de PRO TV, de emisiunea ”La Măruță”, unde a comentat diferite subiecte mondene.

În prezent, Stoian explică oamenilor ce se vede la televizor când sonorul este oprit. Jurnalistul, fiind, printre altele, și specialist în comunicarea nonverbală, trece dincolo de bariera cuvintelor și pune sub lupă tot ceea ce personajele care ajung prin studiourile de televiziune încearcă să ascundă sub preș.

„Acum îi învăț pe oameni cum să evite minciuna”

El își exercită meseria pe Canal 33. Mai mult, pe lângă această latură, și scriitura îi face cu ochiu. Drept urmare, a pregătit o carte despre tehnicile manipulării.

„Acum îi învăț pe oameni cum să evite minciuna și cum să se apere de minciună; toate acestea în cadrul workshopului: „Tehnici de depistare a minciunii în relațiile de zi cu zi”. Scriu și o carte despre comunicarea non-verbală. Cartea este o redistribuire a materialului amărât care există în momentul de față în România.

Voi da posibilitatea oamenilor să aibă un instrument de lucru în depistarea precoce și rapidă a minciunii. Până acum am scris doar câteva capitole. Este o muncă de Sisif. Acum mă ocup de trainingurile de comunicare”, a spus Mircea N. Stoian pentru DC News.