Vulpița, vedeta Antenei 1, a reușit să aducă cifre record pentru acest post. Mulți au rămas șocați după ce a făcut în edițiile anterioare ale emisiuni Acces Direct. Ce sumă a reușit să încaseze Antena 1 după urma acesteia?
Așa zisa telenovela, creată de Antena 1, în cadrul emisiuni Acces Direct, a ajuns să se bată cu celebra emisiune de pe Pro Tv, Românii au talent. Audiența pe care a ajuns să o facă Antena 1 este una record, privind și sumele uriașe pe care le-a adus, potrivit paginamedia.ro. Cifrele pe care le-a avut Acces Direct în ultima vreme sunt mai mari și decât a unor emisiuni prime-time, luând în considerare faptul că se difuzează după-amiaza.
În clasament Antena 1 s-a încadrat pe locul doi, Acces Direct fiind cea mai urmărită emisiune. Aceasta s-a apropiat de aproape două sute de mii de telespectatori. Vulpița a adus și o amendă uriașă de la CNA pentru antenă, respectiv 100.000 de lei, pentru discuțiile cu limbaj licențios, ținând cont de ora difuzării. Membrul Dorina Rusu din cadrul CNA, a precizat că a fost un „spectacol al degradării umane”. Cu toate astea, un calcul făcut de sursa precizată mai sus, arată că audiențele uriașe au adus antenei câteva sute de mii de euro. Acești bani au fost doar din reclamele difuzate în pauzele emisiunii.
Una dintre emisiunile costisitoare ale Antenei 1 este Aia Express. Producția este făcută de Mona Segall, filmată în Filipine și Taiwan. Cu toate astea, emisiunea a adus Antena 1 pe primul loc, trei zile din șapte. Kanal D îi ajunge din urmă cu emisiunea difuzată în prime-time, Survivor România. Aceasta se difuzează patru zile pe săptămână, având o medie de 1,1 de milioane de spectatori.
Noua grilă din cadrul Pro Tv, Imperiul leilor, a obținut în doar trei ediții o medie cu peste un milion de persoane. Românii au talent a depășit media de 1,4 milioane de telespectatori în prima ediție, conform calcului pe mediul urban. Acces Direct a făcut și el față cu aproape 800.000 de privitori. Așadar, emisiunea a depășit show-ul prezentat de Cabral, Ce spun Românii, care are o medie de 640.000 de spectatori. Imperiul leilor pare a avea succes, datorită faptului că până acum a adus deja 620.000 de telespectatori.