10 mai 2019 | 08:29

Ce este Ziua Regelui și de ce se sărbătorește pe 10 mai

Știri generale
Ce este Ziua Regelui și de ce se sărbătorește pe 10 mai
Sursa foto: TVR

Ziua Regelui se sărbătorește, în fiecare an, pe 10 mai, iar autoritățile organizează, de regulă, mai multe evenimente culturale. Cândva, 10 mai era Ziua Națională a României.

Ziua Regelui se sărbătorește și în acest an la București. Startul festivităților va fi dat la ora 11, în Piața Revoluției, în fața Palatului Regal, unde va avea loc o demonstrație militară.

De asemenea, la statuia regelui Carol I, vor fi depuse flori, iar la ceremonie vor participa membrii Casei Regale, printre care Majestatea Sa Margareta, principele Radu, principesa Elena, principesa Sofia şi principesa Maria. Vineri seară, în grădina Palatului Elisabeta va fi organizată și o petrecere cu mai mulți invitați, începând cu ora 17:00.

Cine participă la petrecerea de Ziua Regelui, de la Palatul Elisabeta

Printre invitaţii de la Palatul Elisabeta se numără reprezentanți ai mai multor comunități din țarp, demnitari, reprezentanți ai societății civile, dar și profesori și elevi. Vor fi prezenți la Garden Party și reprezentanţi ai Armatei României, ai Bisericii şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti. Vor participa Orchestra Reprezentativă a Armatei României, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” şi Jandarmeria călare.

Tot vineri, de Ziua Regelui, în aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” , după ora 18, va avea loc Gala Societăţii de Cultură Macedo-Română. Festivitățile continuă sâmbătă, cu finalele la Cupa Reginei şi Cupa Regelui la Oină, începând cu ora 10.00, pe Stadionul Arcul de Triumf.

Ce este Ziua Regelui și de ce se sărbătorește pe 10 mai

Între 1866 și 1916 și, mai apoi, între 1918 și 1947, Ziua Națională a României se sărbătorea pe 10 mai, de Ziua Regalității. Ziua are legătură cu data încoronării ca Rege al României ai principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a avut loc în 1866.

Ziua Regelui marca proclamația de independență a României față de Imperiul Otoman, proclamație care a avut loc la 10 mai 1877.  Ziua națională, la 10 Mai, era sărbătorită de toți românii care luau parte la o bătaie de flori la șosea, iar întreaga țară era în sărbătoare.

Ziua Regelui a fost interzis în 1917, în timpul ocupației germane. Definitiv a fost interzisă abia în 1947, când comuniștii au venit la putere și când Regele Mihai a fost forțat să abdice.

Parteneri
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane mari...»
Redactia.ro
Cum arăta viața locuitorilor din Bucureștiul interbelic.. Câți oameni mureau în primul an și la ce vârstă se căsătoreau majoritatea bucureștenilor
Click.ro
Câți soldați ucraineni au fost uciși sau răniți de la începutul războiului. Dezvăluirile făcute de Zelenski
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Brigitte Macron s-a născut bărbat”. Scandal în Franța după investigația unor jurnaliști, în legătură cu trecutul Primei Doamne. Aceștia spun că au dovezi fotografice care atestă că Brigitte Macron a trecut printr-o operație de schimbare de sex în anii ’80. Situația a luat amploare
Unica.ro
Mutarea anului în televiziune. Vedeta care a plecat cu mare scandal, revine
EVZ.ro
Iubita lui Selly s-a tuns scurt! Cum arată acum Smaranda Știrbu: „O binevenită schimbare” / FOTO
Spynews
Călin Georgescu n-a mai rezistat. Răsturnare de situație înainte de alegeri: E bine să-ți cunoști limitele
Capital.ro
Amalia Enache, poze rare cu iubitul secret! S-a fotografiat cu tatăl fetiței sale, în Thailanda! Uite cât e de fericită Alma, în vacanță cu ambii părinți: "Copilul îl faci cu cel mai bun om din lume..."
Avantaje
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind ALEGERILE! România RĂSPUNDE SUA după discursul lui Vance
Mediaflux
”Nu se poate așa ceva!”. Bucureștean, filmat în timp ce se plimbă cu schiurile pe trotuar, în Capitală! Imagini virale | VIDEO
Spynews.ro
Trucul simplu prin care poți să deblochezi căruciorul de cumpărături fără monedă. Ai nevoie de un simplu obiect, pe care îl porți mereu cu tine
Realitatea.net
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro