Ce este de fapt mingea de foc care a traversat cerul României duminică seara. Explicațiile fizicienilor
După cum bine se știe, spectacolul ceresc ne surprinde uneori prin evenimente unice. Deși mulți au crezut acest lucru, în noaptea de duminică spreluni, 26 august, în realitate s-a aflat ce este de fapt mingea de foc care a traversat cerul României duminică seara, a urmare a explicațiilor date de fizicieni.
Cerul României, luminat de o minge de foc
Ieri seara, locuitorii mai multor orașe din vestul și sud-vestul României, au asistat la un spectacol ceresc. O minge de foc avea să străbată cerul României, fenomenul fiind vizibil din Timișoara, Bumbești-Jiu, Craiova sau Brașov.
Deși inițial s-a crezut că, fie a fost un meteorit, sau chiar un obiect neidentificat, în realitate lucrurile stau cu totul altfel.
Dar, înainte de a desconspira ce este de fapt mingea de foc care a traversat cerul României duminică seara, trebuie vorbit puțin de câteva evenimente care au avut loc în iulie a.c.
SpaceX nu va putea recupera cei 20 de sateliți Starlink
Pe 11 iulie, specialiștii companiei SpaceX annțau dificultăți la o serie de sateliți, mai exact o defecțiune a etajului superior Falcon 9 la lansarea din 11 iulie.
Într-o declarație din 12 iulie, compania a declarat că cei 20 de sateliți de pe lansarea Grupului 9-3 nu au putut să își ridice orbita deoarece sistemele de propulsie electrică de pe nava spațială nu pot contracara rezistența atmosferică ridicată pe care sateliții o întâlnesc pe orbitele lor foarte joase.
Motorul etajului superior al rachetei „a suferit o anomalie și nu a putut finaliza a doua ardere”, a declarat compania, care ar fi circularizat orbita etajului înainte de lansarea satelitului. Deși etapa a reușit să desfășoare sateliții, aceștia au fost lăsați pe o orbită cu un punct scăzut, de doar 135 de kilometri.
Ce este de fapt mingea de foc care a traversat cerul României duminică seara
Acum, întorcându-ne la evenimentul serii trecute, conform fizicenilor, acea minge de foc au reprezentant, de fapt, resturi ale unuia din sateliții Starlink, necotrolat, care a intrat în atmsofera terestră.
„Conform datelor furnizate de Space Track (Tracking and Impact Prediction), obiectul văzut în această seară deasupra României a fost un satelit Starlink nefuncțional, care a reintrat necontrolat în atmosferă (Starlink-1196, NORAD ID 45103, lansat în 29 ianuarie 2020).”, csria aseară fizicianul Claudiu Tănăselia, pe Facebook.
Se pare că acești sateliți au devenit o problemă majoră pentru astronomi, conform Space.com, deoarece sunt considerați ca fiind forme de poluare luminoasă.
Reamintim că în iulie SpaceX, deținută de Elon Musk, a lansat nu mai puțin de 6.200 de astfel de sateliți, mulți dintre ei fiind folosiți pentru conectare la internet, inclusiv în Ucraina lovită de războiul declanșat de Rusia.