Convenția de consum reprezintă documentul semnat între client și furnizor, iar prin intermediul acestuia se agreează, de comun acord, cantitatea de energie electrică, pe baza căreia furnizorul va factura consumul, în cazul în care clientul nu trimite indexul către furnizor.
Ioana Krekan, manager Activare și Facturare Enel, a vorbit despre convențiile de consum pe care clienții le-au primit în plic, alături de facturile la energie. Potrivit acesteia, prima prioritate în emiterea facturilor clienților este citirea de regularizare de la operatul de distribuție, care se face la trei luni.
În cazul în care această citire de regularizare nu există, se va factura indexul trimis de către client. Dacă nu există nici index trimis de client, în acest caz intervine convenția de consum.
Cantitatea estimată pentru luna respectivă de către operatorul de distribuție va fi folosită pentru facturarea clientului, iar aceasta va apărea pe factură ca și un estimat convenție.
De asemenea, conform Ioanei Krekan, cantitățile din această convenție de consum sunt determinate de către operator pe mai multe criterii. Practic, reprezintă cantitatea estimată de aceasta pentru consumul din luna în care se facturează.
Ioana Krekan a mai precizat că noua convenție de consum este benefică în cazul în care nu avem o regularizare din teren sau un index transmis de client. Iată ce a spus managerul Activare și Facturare Enel:
„Convenția de consum ne ajută ca atunci când nu avem o regularizare din teren, de la operatorul de distribuție, sau un index transmis de client, să folosim o cantitate pe care clientul deja o știe, a primit-o în această notificare și va fi folosită în emiterea următoarei sale facturi. În plic ai primit o notificare prin care te informam ce înseamnă convenția de consum, cum este ea stabilită și la ce te ajută și pe de altă parte ai mai primit o hârtie, denumită Anexa B, în care aveai lista tuturor locurilor de consum pentru care tu ai contract cu Enel Energie sau Enel Energie Muntenia. Pentru fiecare loc de consum în parte vei regăsi luna din an iar dedesubt găsești cantitatea estimată de operatorul de distribuție ca și consum pentru luna respectivă“, a spus, la DC News, Ioana Krekan.
Citește și: Se schimbă legea citirii contorului de energie electrică. Românii vor fi vizitați mai des de furnizori