Ce emisiune începe în locul Chefi la Cuțite. Șefii Antena 1 deja au inclus-o în grila pentru această vară

de: Bișinicu Andreea
28 06. 2021

Sezonul 9 Chefi la Cuțite s-a terminat cu Narcisa Birjaru fiind fericita câștigătoare a marelui trofeu al emisiunii de la Antena 1. Bruneta a devenit prima femeie care a câștigat vreodată Chefi la Cuțite, ceea ce l-a făcut și mai mândru pe mentorul ei, chef Cătălin Scărlătescu. Ce emisiunea au introdus șefii de la Antena 1 în locul show-ului prezentat de Irina Fodor.

Ce emisiune începe în locul Chefi la Cuțite

Pentru Narcisa Birjaru, viața s-a schimbat complet după participarea la cel mai popular cooking-show din România. Tânăra se bucură acum de un succes răsunător, atât în mediul online, cât și în viața reală. A devenit vedetă peste noapte, iar acum oamenii o opresc pe stradă și chiar și la piață, pentru a o felicita.

„Mă duc într-un loc și lumea pur și simplu are câteva momente în care se emoționează mai tare decât mine și se bucură că mă văd. Asta e o bucurie mare pentru mine și chiar am emoții când spun treaba asta, pentru că nu mă așteptam ca oamenii să mă placă atât de mult”, a povestit Narcisa Birjaru pentru Antena1.

După terminarea sezonului 9 Chefi la Cuțite, cei de la Antena 1 au pregătit o nouă emisiune care va intra în locul show-ului găzduit de Irina Fodor. Este vorba despre emisiunea Poftiți la Circ, prezentată de simpaticul Marin Barbu, cunoscut publicului român drept nea Marin.

Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu, Marin Barbu și invitații lor te așteaptă în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20.30, la Antena 1, pentru noi aventuri și peripeții alături de vedetele tale preferate.

Narcisa Birjaru nu și-a primit încă banii câștigați la Chefi la Cuțite

Deși a trecut ceva timp de când a câștigat sezonul 9 Chefi la Cuțite, Narcisa Birjaru a mărturisit că nu a primit încă banii de premiu:

 „Încă nu ne-a intrat niciun leu! Ne-au spus că mai durează, că sunt niște proceduri. Mai sunt niște lucruri de făcut, ne-au explicat cei de la Antena. Acum suntem la pescuit, încercăm să ne relaxăm. Oricum, m-a rugat Narisa să nu mai vorbesc, nici ea nu mai vrea să vorbească despre ce s-a întâmplat, vrem doar să ne liniștim, să ne relaxăm.”, a declarat soțul Narcisei pentru fanatik.ro.

Nu știu încă exact ce să fac cu premiul. Îmi doresc foarte mult un restaurant al meu și aș dori să îmi dau avansul la casă. Nu mă așteptam să ajung până aici. Sunt foarte bucuroasă și le mulțumesc tuturor. Plâng pentru că oamenii sunt foarte rasiști. Mă judecă pentru că sunt de etnie rromă. Ei cred ca dacă unii din etnia mea sunt răi, așa sunt și eu. Eu sunt mândră că sunt țigancă, dar pe buletin sunt româncă. Suntem toți la fel”, a declarat Narcisa Birjaru.