Ce elevi nu pot da BAC-ul în sesiunea de toamnă 2022? Anul aceasta, în sesiunea din toamnă vor participa elevii din anii terminali, a XII-a și a XIII-a, care nu au reușit în prima sesiune de anul acesta, sau în cele din anii trecuți. Conform Ministerului Educației, se știe clar cine vor fi candidații din sesiunea de toamnă, dar și cine nu va avea avoie să intre în sesiunea de BAC 2022, începând cu 16 august.
În prima sesiune din acest a aexamenelor de Bacalaureat, au lipsit, conform Ministerului Educației, aproximativ 40.000 de elevi. Toți acești elevi nu s-au înscirs, spune ministerul.
Dacă ne-am lua după acste date, ar trebui ca la această sesiune de toamnă să apară înscriși, inclusiv cei 40.000 de elevi. Ministerul nu a revenit cu nicio informație, referitoare la situația acestor candidați care nu s-au încsris în sesiunea din vara acestui an.
Pe de altă parte, pentru această nouă sesiune Ministerul Educației a anunțat și ce elevi nu pot da BAC-ul în sesiunea de toamnă 2022. Conform comunicatului, nu pot participa cei care au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
În același timp, nu pot participa cei care au fost dați afară din examen. Pentru aceste motive în sesiunea de vară au de așteptat încă două sesiuni, abia la a treia putând participa din nou.
Tot conform comunicatului dat de minister, s-a aflat și cine poate da examenul de bac în această toamnă la a doua sesiune de BAC 2022, și anume, la sesiunea a doua examenului de Bacalaureat 2022 pot participa cei care nu s-au putut prezenta în sesiunea din vară sau care au picat examenul în sesiunea de vară, dar și candidații din promoțiile anterioare care au picat.
„Examenul național de bacalaureat 2022 se va desfăşura în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat – 2011 (aprobată prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010), şi cu prevederile ordinului de ministru nr. 5.151/30.08.2021 (inclusiv completările ulterioare aduse calendarului în privința extinderii perioadelor alocate probelor de evaluare a competențelor). ”, anunță Ministerul Educației.