Ce efecte adverse are vaccinul anti-Covid-19 produs de Pfizer și BioNTech
Vaccinul produs de Pfizer și BioNTech a primit acordul atât în Anglia, cât și în Statele Unite ale Americii. În Marea Britanie deja s-au făcut primele vaccinări cu acest vaccin. Numai că, așa cum era de așteptat, au apărut și primele efecte secundare. La unii pacienți, din păcate au fost fatale, la alții au fost efecte ușoare.
Vaccinul COVID-19 Pfizer BioNTech și primele efecte secundare
Așa cum vă relatam recent într-un alt material, Marea Britanie a fost primul stat care a dat undă verde vaccinului produs de Pfizer și BioNTech. Presa britanică anunța deja apariția unor efecte secundare, după vaccinare, mai ales la persoanele cu diferite alergii.
Imediat oficialii NHS anunțau că orice persoană cu antecedente de reacții alergice semnificative nu ar trebui să primească vaccinul. Recent FDA a dat publicității anumite documente, spunând că vaccinul COVID-19 Pfizer și BioNTech a dat un rezultat puternic împotriva virusului COVID-19.
Cu toate astea, un grup de oameni de știință independenți au examinat datele să vadă dacă vaccinul pare suficient de sigur și eficient pentru milioane de americani. FDA a emis o decizie după revizuirea făcută de grupul independent.
FDA a publicat un raport de 53 de pagini care rezumă datele din studiul vaccinului candidat COVID-19 al Pfizer și al BioNTech. Datele susțin constatările anterioare. Și anume că vaccinul este sigur și va împiedica 95% dintre oameni să se îmbolnăvească de COVID-19.
Vaccinul poate să provoace o reacție alergică severă
Există o șansă ca vaccinul să provoace o reacție alergică severă, potrivit FDA. O astfel de reacție ar avea loc de obicei în câteva minute până la o oră de la primirea vaccinnului.
”Persoanele care au avut o reacție alergică severă la prima doză nu ar trebui să primească o a doua doză. Și persoanele care au avut reacții alergice la orice ingredient al vaccinului nu ar trebui să îl primească.”, spune FDA.
În Marea Britanie, care a autorizat vaccinul pe 2 decembrie, doi lucrători din domeniul sănătății au avut reacții alergice la scurt timp după vaccinare. FDA a spus că a existat o rată mai mare de reacții de hipersensibilitate în rândul pacienților care au primit vaccin decât la persoanele care au primit un placebo în cadrul studiului amplu.
Dar rata generală a acestor evenimente a fost mai mică de 1% din toți subiecții studiați. Conform raportului, FDA a declarat că nu a identificat probleme de siguranță specifice care să împiedice autorizarea.
Efectele secundare frecvente din studiul amplu au inclus dureri la locul injectării, oboseală, cefalee, frisoane și dureri articulare și musculare. Astfel de simptome au fost în general ușoare sau moderate și au apărut mai frecvent după a doua doză.
Mulți participanți la procesul de testare au suferit reacții adverse pentru o zi sau două după ce au primit vaccinul, în special a doua doză. Cel mai frecvent raportat efect secundar la pacienții cu vaccin sub vârsta de 55 de ani a fost durerea brațului, urmat de oboseală. Aproximativ 28% au luat medicamente pentru durere după prima vaccinare și 45% după a doua vaccinare.