Ce conţine untul din comerţ, de fapt. Este de 3 tipuri, care e mai sănătos. Mulţi nu ţin cont de acest detaliu de pe etichetă
Dacă unii spun că untul crește nivelul colesterolului și afectează arterele, alții susțin că poate fi cu adevărat nutritiv. Ce conține acest produs alimentar, prin ce se deosebește fiecare dintre cele 3 tipuri de unt de pe piață și care este mai sănătos, poți afla în rândurile de mai jos.
Ce este untul și cum se folosește
Untul este un produs lactat obținut prin amestecarea laptelui, un proces care separă grăsimile solide de lichid. Deși este făcut și din laptele altor mamifere, cum ar fi oaie sau capre, în materialul de astăzi vom vorbi despre cel obținut din laptele de vacă.
Datorită concentrației mari de grăsimi, untul are o aromă bogată și o textură cremoasă. Poate fi gătit la căldură mare, prăjit în tigaie. De multe ori, produsul alimentar este utilizat în coacere, pentru a oferi textură și volum produselor de copt și deserturilor.
Dacă nu este folosit în prepararea produselor de copt, în fursecuri, prăjituri sau torturi, untul poate fi consumat întins pe pâine, cu legume prăjiite, la preparatele cu paste și alte mâncăruri.
Te-ar putea interesa și: Cu ce să înlocuieşti untul în prăjituri sau aluaturi. Uită de margarină, asta e cea mai sănătoasă şi gustoasă variantă!
Trei tipuri de unt dintre care poți alege
Pe piața comercială actuală sunt disponibile diverse tipuri de unt. Există chiar și unt sărat sau unt cu verdeață. Acesta din urmă se găsește ceva mai rar în comparație cu celelalte tipuri. Fiecare tip de unt variază, în funcție de ingrediente și metoda de producție.
Chef Doru a explicat că, una peste alta, există 3 tipuri principale de unt în comerțul românesc, dintre care gospodinele pot să aleagă. Este vorba despre: untul de 82% grăsime, untul de 65% grăsime și untul de casă. Există și unt de 40-45% grăsime, însă acesta este cel mai slab din punct de vedere calitativ.
Cel mai sănătos unt pentru preparatele de zi cu zi
Știm deja că untul este un produs cu conținut ridicat de calorii. Cel de casă le conține pe cele mai multe. Untul de 82% grăsime este cel mai potrivit pentru a fi folosit în prăjituri sau deserturi, potrivit Chef-ului Doru. Bucătarul a explicat pentru Kanal D că toate torturile ar trebui preparate cu acesta.
Untul de 65% grăsime este foarte bun și cel mai sănătos dintre toate pentru consumul preparatelor rapide. Pentru că este economic, poate fi utilizat la sandvișuri.
Te-ar putea interesa și: Ce să pui în plăcinta cu mere turnată pentru un gust special. Secretul patiseriilor, de asta iese aşa bună
Valoarea nutrițională a untului
În general, o lingură de 14 grame de unt prezintă următoarea valoare nutrițională (care poate fi regăsită și consultată și pe eticheta produsului achiziționat de la magazin):
- calorii: 102;
- grăsime totală: 11,5 grame;
- vitamina A: 11% din aportul zilnic de referință;
- vitamina E: 2% din aportul zilnic de referință;
- vitamina B12: 1% din aportul zilnic de referință;
- vitamina K: 1% din aportul zilnic de referință.
Deși untul este bogat în calorii și grăsimi, conține și o varietate de nutrienți importanți. Vitamina A promovează sănătatea pielii și funcția imunitară. Vitamina E susține sănătatea inimii. În cantități foarte mici, untul poate conține și riboflavină, niacină, calciu și fosfor.