Ce conține uleiul care va fi folosit la încoronarea Regelui Charles. Ingredientele care sunt folosite
La opt luni de la moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Regatul Unit va fi martorul unui eveniment istoric – încoronarea Regelui Charles al III-lea. Detalii despre marele eveniment au fost deja dezvăluite. S-a aflat din ce ingrediente a fost preparat uleiul care va fi folosit la ceremonia de la Westminster Abbey: „Știu că este un secret”.
„Încoronarea este o slujbă religioasă solemnă, precum şi un prilej de sărbătoare şi spectacol”
Pe 6 mai 2023, englezii vor fi martorii unei ceremonii istorice. La opt luni de la moartea Reginei Elisabeta a II-a, la Westminster Abbey va avea loc încoronarea Regelui Charles al III-lea și a Reginei Consoarte, Camilla. Ceremonia va fi condusă de arhiepiscopul de Canterbury, în prezent Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii Anglicane.
Slujba va fi urmată de un concert, un „mare prânz național” și inițiative de promovare a activităților de voluntariat.
„Încoronarea este o slujbă religioasă solemnă, precum şi un prilej de sărbătoare şi spectacol. Ceremonia va fi orientată spre viitor, în timp ce va fi plină de tradiţie”, a anunţat Palatul Buckingham.
Iar o parte din tradiția ce va fi respectată este uleiul cu care va fi uns Regele Charles al III-lea după ce va depune jurământul față de popor, lege și biserică.
La acest ulei, considerat sfânt, s-a lucrat aproape opt luni. A fost creat în oraşul Hull din centrul Marii Britanii, de un farmacist și fost pastor pe nume Mark Hutton. El a dezvăluit că s-a inspirat dintr-o reţetă secretă care datează din secolul al XVII-lea şi din vremea lui Charles I.
Ce ingrediente conține uleiul care va fi folosit la încoronarea Regelui Charles
Potrivit jurnaliștilor de la The Telegrafh, este vorba despre o „reinterpretare modernă” ce a fost gândită special pentru actualul monarh.
Cu toate că rețeta completă nu a fost dezvăluită, s-a aflat că uleiul care va fi folosit la încoronarea Regelui Charles al III-lea conține smirnă, scorțișoară și ulei de măsline.
Farmacistul în vârstă de 66 de ani a dezvăluit că a durat luni întregi până a ajuns la formula finală.
„Ştiu că este un secret, dar pentru mine să fac acest ulei de încoronare, nu doar ca farmacist, ci şi ca fost om al bisericii, povestea şi sensul lui, a meritat”, a spus Mark Hutton.
Uleiul sfânt este ținut acum în sticle de plastic sigilate, ascunse bine în pivniţa farmaciei John Bell & Croyden, situată în centrul Londrei.