Ce calități au descoperit președinții SUA la Nicolae Ceaușescu. Richard Nixon nu a mai contenit cu laudele

de: Andrei Simion
04 07. 2019

Nicolae Ceaușescu a vizitat Statele Unite ale Americii de patru ori în perioada în care a fost președintele României și a reușit să atragă simpatia lui Richard Nixon pentru modul în care a tratat problemele la nivel mondial. Nixon l-a lăudat pe Ceaușescu, despre care a spus că a deschis dialoguri care altfel ar fi ramas „închise pentru totdeauna.”

Richard Nixon l-a apreciat pe Nicolae Ceaușescu

Fostul dictator a vizitat SUA în mandatele a trei președinți: Richard Nixon – 1970 și 1973, Gerald Ford – 1975 și Jimmy Carter – 1979. Cel mai bine s-a înțeles cu Nixon. Cei doi au vizitat, alături de nelipsita Elena Ceaușescu, fabrica Ford și parcul de distracții Disneyland. Vizita a avut loc în anul 1970, cu ocazia unei sesiuni jubiliare care a fost consacrată împlinirii a 25 de ani de la înființarea Organizației Națiunilor Unite.

A doua vizită în mandatul lui Nixon a avut loc în anul 1973. Nicolae și Elena Ceaușescu au fost primiți cu toate onorurile, însă fostul dictator nu a fost mulțumit. Dorea facilități vamale pentru produsele care ajungeau din România în SUA și credit de aproximativ 600 de milioane de dolari cu dobândă mică. În cadrul acestei vizite a avut loc un dineu, iar Richard Nixon nu a ratat ocazia să îl laude pe Ceaușescu.


„Ceea ce vreau să spun, totuşi, este că distinsul nostru oaspete din seara aceasta, dintre toţi oamenii de stat din lume, a jucat unul dintre cele mai însemnate roluri ale unui om de stat de pe glob, prin faptul că a văzut ansamblul problemelor mondiale cu care suntem confruntaţi şi nu numai pe acelea care implicau propria sa ţară sau o altă ţară, cu al cărei conducător el putea discuta într-un anumit moment. El a dat dovadă de înţelepciune şi înţelegere şi a contribuit enorm la deschiderea unor dialoguri care, altfel, ar fi rămas, poate, închise pentru totdeauna”, a spus Richard Nixon despre Nicolae Ceaușescu.