Ce boală are campionul David Popovici, de fapt. Secretul lui s-a aflat după ce a câștigat
Ce boală are campionul David Popovici, de fapt. Noul fenomen al înotului mondial a obținut locul 4 în finala probei de 2oo m liber, la Jocurile Olimpice de la Tokio. La doar 16 ani, David Popovici a luptat de la egal la egal cu adversari mult mai experimentați și titrați. Înotătorul din București are, însă, un secret care s-a aflat abia acum.
Ce boală are campionul David Popovici, de fapt
David Popovici a făcut o cursă remarcabilă în finala probei de 200 m liber la concursul de înot de la JO 2020. Sportivul care va împlini 17 ani pe 15 septembrie, a luptat de la egal la egal cu mult mai experimentații săi adversari. Popovici a obținut locul 4, la un „vârf de unghie” – două sutimi de secundă – de ocupantul poziției a 3-a. Diferența a fost dată, la propriu, de faptul că Popovici are obiceiul să-și roadă unghiile, după cum a mărturisit, cu umor, la finalul cursei.
Mi le-am ros, mi le rod de când sunt mic! Poate dacă lăsam o unghie, ajungeam locul 3. Dar nu mai contează, am venit aici setat să înot cât de bine pot eu, am și reușit, nu aș putea să fiu mai fericit. Să vedem ce o să-mi reproșeze antrenorul Adrian Rădulescu. Eu nu pot decât să mă bucur pentru tot ce am făcut! O să se bucure și el, sunt sigur. Scopul meu, inițial, nu a fost să iau o medalie, ci să câștig cât de multă experiență se poate”, a spus David Popovici pentru GSP.ro.
Secretul lui s-a aflat după ce a câștigat
David Popovici a cucerit 3 titluri la recent încheiatele campionate europene de juniori de la Roma, în probele de 50, 100 și 200 m liber. El a stabilit și două noi recorduri mondiale pentru categoria sa de vârstă. Dar tânărul campion are un secret ce abia acum s-a aflat. El a început înotul la recomandarea unui medic ortoped, pentru a-și corecta problemele cu scolioza, o deformare a coloanei vertebrale, conform cosr.ro.
Părinții l-au dus la bazinul din incinta Complexului Național Sportiv Lia Manoliu din București la vârsta de doar 4 ani. De la 7 ani a debutat în competiții, iar primele rezultate au început să apară după doi ani. La doar 10 ani a doborât primul record național, după care au urmat multe altele. David Popovici face 9 antrenamente pe săptămână, a câte două ore fiecare. Conform b1tv.ro, înainte de școală merge la antrenament, de la ora 5.45 dimineața și înoată câte șase kilometri. El este antrenat de Adrian Rădulescu, cu care se cunoaște de la vârsta de 9 ani.