Ce boală are Alexandru Pârgaru de la „Românii au talent”. Din cauza ei s-a oprit din creștere VIDEO
Emisiunea celebră „Românii au talent”, de la Pro TV, este un izvor nesecat de personaje interesante, care ascund povești de viață teribile. Ediția de vineri, 11 februarie, a adus în prim-plan un concurent deja cunoscut în România. Deși mulți îl consideră bizar sau ciudat, Alexandru Pârgaru este special. Cu toate că are trup de copil, acesta este adult în toată regula! O boală l-a făcut să nu mai crească.
Cine este, de fapt, Alexandru Pârgaru de la „Românii au talent”
Niciun român nu ar bănui ce vârstă are, de fapt, Alexandru Pârgaru, considerat „copilul de diamant al României”. Deși pare un copil, concurentul este adult în toată regula. Tânărul suferă de o boală cruntă care l-a făcut să arate așa. Alex i-a lăsat cu gura căscată pe cei patru jurați ai concursului de talente de la Pro TV.
Alexandru Pârgaru este celebru pe rețelele sociale. Discursurile sale inedite creează polemici, dar și amuzament printre internauți. În ciudat aspectului fizic, este adult în toată firea. Înainte de a urca pe scena „Românii au talent”, concurentul a dezvăluit că are 28 de ani, urmând să împlinească 29 în curând.
Concurentul suferă de o boală cumplită
Dacă te uiți la el, dimensiunile sale fizice sunt ale unui copil, nicidecum ale unui adult de aproape 30 de ani. Se pare că aspectul fizic este rezultatul unei boli ce i-a măcinat sănătatea. În copilărie, lui Alex i-a fost descoperită o tumoră pe creier – craniofaringiom – din cauza căreia nu a mai crescut în înălțime. Pe când avea cinci ani, părinții și-au dat seama că băiețelul avea probleme serioase de sănătate, pentru că nu se dezvolta normal.
Afecțiunea l-a împiedicat să mai crească
Chirurgii au extirpat tumoarea de două ori, atunci când Alexandru Pârgaru avea 7 și 10 ani. În ciuda eforturilor medicilor, la aproape 30 de ani,, tânărul are corpul unui copil. Părinții lui, care sunt artiști, au făcut tot posibilul pentru ca băiețelul lor să ducă o viață cât de cât normală. L-au dus chiar și la diferiți psihologi. Oamenii de specialitate ar fi spus mereu că este un copil sănătos, dar cu o inteligență peste medie.
Tânărul se prezintă „chirurg de lumină”
În prezent, Alexandru se declară terapeut, „chirurg de lumină”. Vedeta susține că a stat de vorbă cu îngeri și demoni, inclusiv cu Dumnezeu.
„Cred în Dumnezeu pentru că El mi-a vorbit și a zis că El ne iubește, că El va fi tot timpul cu noi, cu toți oamenii. Mă ocup cu poezia, sunt terapeut, mai şi cânt. Fac terapie cu diamante, îi vindecă Tatăl Ceresc, nu eu. (…) Cele cinci elemente sunt integrate în tine: aer, apă, foc, lemn, metal.”, a declarat concurentul în emisiunea de talente de la Pro TV.
La un moment dat, discursul lui Alex a fost întrerupt de juratul Dragoș Bucur, de la „Românii au talent”, care a apăsat pe butonul roșu.