Ce boală are Adda, de fapt: „După 1 an jumătate de chin, am aflat într-un final adevărul”

de: Bișinicu Andreea
16 02. 2022

Adda a vorbit deschis, pe rețelele sociale, despre boala pe care o are de ceva timp. Fosta concurentă de la Asia Express a declarat că a trecut prin momente dificile, atunci când i-au pus un diagnostic greșit. Prin ce chinuri a trecut simpatica artistă. Cum se numește afecțiunea reală de care suferă, de fapt, Adda.

Care este adevărata boală de care suferă Adda

Este una dintre cele mai puternice femei din România, lucru pe care l-a demonstrat în nenumărate rânduri. Adda și-a deschis sufletul, încă o dată, în fața prietenilor săi virtuali, cărora le-a mărturisit prin ce chinuri a trecut, până să afle boala reală de care suferă.

Artista a dezvăluit detalii dureroase, precum faptul că a fost diagnosticată greșit, urmând, astfel, un tratament neadecvat afecțiunii sale. Boala de care suferă Adda se transmite prin mușcături de țânțari, căpușe sau ploșnițe.

„Dragii mei, dupa un an jumatate de chin in care mi s-a pus diagnostic gresit si mi s-a dat tratament si mai gresit, am aflat intr-un final adevarul. A fost nevoie sa imi paralizeze anumite parti ale corpului ca sa fiu diagnosticata cu Borelioza si Bartonella- transmise de capuse si tantari, plosnite sau daca te musca animale care au asta in sange.

Din pacate, inflamatia si neurotoxinele au ajuns la creier, pentru ca nu s-a actionat la timp. Asa ca urmeaza o perioada de lupta si de tratament agresiv care dureaza in total un an si jumatate. Momentan sunt in pregatirea corpului pentru tratament. Si trag sa-mi duc la final o parte din proiecte si sa-mi onorez promisiunile.”, a scris Adda pe Facebook.

„La începerea tratamentului, mă voi retrage o perioadă!”

Artista va împlini, în curând, 30 de ani și lucrează intens la un nou single ce va fi lansat la jumătatea lunii martie 2022. Cu toate acestea, fanii s-au întristat atunci când Adda i-a anunțat că se va retrage din lumina reflectoarelor, pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a începe tratamentul medicamentos.

„La inceperea tratamentului, ma voi retrage o perioada din spatiul public- emisiuni si aparitii, pentru ca prima tura e cea mai grea. Voi ramane aici, pe online si va voi tine la curent cand pot si cat pot. Va voi lasa si albumul. Se va lansa chiar de ziua mea, pe 3 martie. Planuiam o lansare aniversara cu concert. Mai ales ca voi implini 30 de ani. La jumatatea lui Martie va veni si noul single.

I-am pus numele „Gogutz” la rahatu’ ce e acum in mine. Si promit sa-i dau in cap. Sa-l nenorocesc pana ii sar fulgii. In timp ce o parte din doctorii “specialisti” ai Romaniei vor pune mana pe carte! Nu voi face scandal din asta. Faptul e consumat. Eu sper doar sa nu mai trimita pacientii pe piste gresite si sa se trezeasca la realitate! Poate exemplul meu va ajuta la INFORMARE, PREVENTIE SI TRATARE LA TIMP!”, a completat artista pe rețelele sociale.

În încheiere, Adda le-a mulțumit tuturor susținătorilor pentru faptul că i-au fost alături într-o perioadă delicată. De asemenea, cântăreața i-a sfătuit pe internauți să nu-și neglijeze problemele de sănătate.