Ce au observat scoțienii la Ianis Hagi. Este nemaiîntâlnit, nimeni nu a mai reușit asta la Rangers

de: Andrei Simion
07 10. 2020

Ianis Hagi a avut un start modest de sezon la Glasgow Rangers, după ce a fost transferat definitiv în această vară. Au fost critici din toate părțile după primele etape, dar Steven Gerrard a decis să îi dea credit. Iar internaționalul român i-a răsplătit încrederea. Și-a intrat în formă în ultimele meciuri și i-a cucerit pe fani, dar și pe jurnaliștii scoțieni. Au fost multe pase sclipitoare ale românului, care au luminat jocul lui Rangers.

Ianis Hagi, deja adulat la Glasgow Rangers: „El poate fi diferența dintre eșec și succes”

Cea mai importantă dintre ele cu siguranță cea de la golul prin care scoțienii au deschis scorul cu Galatasaray. Ianis a fost omul meciului în acea partidă prin care Glasgow Rangers s-a calificat în grupele Europa League. Și practic și-a salvat bugetul din acest sezon, serios afectat de faptul că se joacă fără spectatori. Jurnaliștii scoțieni sunt impresionați de modul în care Ianis Hagi vede jocul și spațiile libere lăsate de adversari. Găsește mereu cele mai bune zone din teren în care să paseze colegilor săi. Tocmai din acest motiv îl consideră esențial în jocul lui Rangers. Dovadă și titlul articolului publicat miercuri de Rangers Vital Football. „Jucătorul care face diferența chiar și atunci când nu este observat”.

„Ianis Hagi este un jucător nemaiîntâlnit, nimeni nu a mai reușit asta la Rangers. În această perioadă a jocului este implicat în fiecare meci la măcar un gol al echipei. Și asta fără să mai includem acele faze în care este parte a construcției inițiale. Dacă ar fi ceva să i se reproșeze, poate ar fi că ar putea avea câteva goluri în plus. Dar și ăsta este un capitol la care mai degrabă va excela, dacă ținem cont de tehnica sa.

El nu îți va da gol după ce trece de doi adversari, dar prin pasele sale este omul care poate pune presiune pe adversar. Și, mai important, va găsi mereu acele spații în care să paseze colegilor săi. Trebuie să avem răbdare, el ar putea fi diferența dintre eșec și succes”, au scris jurnaliștii scoțieni.