Ce au început să facă artiștii pentru bani, în pandemie. Mihai Trăistariu rupe tăcerea

de: Irina
17 01. 2021

Anul 2020 a fost ireal de greu pentru toată lumea, excepție făcând cei cu bani. În România, printre cei afectați se numără și artiștii. Acum, Mihai Trăistariu rupe tăcerea despre situațiile financiare ale multor colegi de breaslă. Ce au început să facă artiștii pentru bani, în pandemie, veți află în rândurile ce urmează.

Artiștii din România, afectați grav de pandemie

Celebrul cântăreț, fost membru al trupei Valahia, a declarat recent că abia așteaptă să se vaccineze. Acesta susține că ar fi singura modalitate prin care viața poate redeveni normală. Mihai Trăistariu s-a confruntat și el cu probleme financiare, despre care a vorbit deschis.

„Vaccinul nu-l fac de plăcere, ci de nevoie! Dacă virusul nu dispare, noi, artiștii trebuie să ne reprofilam. Nu m-aș fi vaccinat niciodată dacă nu aș fi fost forțat de împrejurări. Așa cum nu m-am testat niciodată până acum și am pierdut o vacanță în Grecia din cauza asta.

N-am zis niciodată că virusul nu există. Chiar am vreo 50 de cunoștințe care au făcut boala. Vreo 40 n-au avut niciun simptom, iar ceilalți 10 au avut manifestări ale bolii, dar trăiesc și astăzi. Bătrânii sunt cu risc și bolnavii.

Ei ar trebui să stea acasă. Nu obligați, ci să li se recomande. Nu putem bloca toată omenirea pentru ei. Altfel noi, cei tineri, murim de foame”, declară artistul, într-un mesaj disperat, postat pe pagina sa de Facebook.

Mihai Trăistariu vrea să se vaccineze

Pentru a scăpa de situația în care se află și pentru a face bani, artistul încurajează vaccinarea. Acesta a publicat un mesaj pe Facebook în care discută despre asta. Pentru că nu este avizat în această problemă, Mihai Trăistariu a repetat indicațiile autorităților pe care le-a văzut la TV și în mediul online.

”Specialiștii mondiali zic cam așa: dacă nu se vaccinează cel puțin 70 la sută din populația globului, vaccinarea în masă e inutilă și nu mai scăpăm de virus niciodată.

Și-atunci, matematic vorbind, pentru mine ca artist sunt doar două soluții ca să pot cânta din nou: ori mă vaccinez cu ochii închiși și sper c-o s-o facă toată planeta și se stinge pandemia în doi-trei ani, după care putem concerta, ori mă mut la Dubai sau într-una din cele patru țări care nu au impus restricții și trăiesc liber.

Dar continui acolo cu business-urile mele, cântatul rămânând doar o amintire. Vaccinați-vă! Cu încredere! Nu moare nimeni și nici nu-ți bagă nimeni cipuri”, a mai spus Mihai Trăistariu în postarea sa.

Ce au început să facă artiștii pentru bani

Mihai Trăistariu a păstrat legătura cu câțiva colegi de breaslă cu care se înțelege bine. Acesta susține că unii dintre ei au acum joburi la supermarketuri, s-au angajat ca vânzători sau fac videochat.

„Sunetiștii, impresarii, actorii, dansatorii și miile de persoane din spatele scenei sunt îngrozite că trebuie să renunțe la meseria practicată o viață, pentru că nu mai au ce mânca. Nu e de joacă!

Eu sunt un norocos pentru că sunt un tip întreprinzător și n-am depins niciodată de banii din concerte. 90% însă din artiști sunt acum la pământ! Am întâlnit deja un coleg – artist, care lucrează ca bodyguard la un market. Nu e posibil așa ceva. Iar omul când m-a văzut, a lasat capul în jos, rușinat.

Un coleg de breaslă vinde viori. Un altul s-a făcut vânzător la o alimentară de cartier. O altă colegă cântăcioasă face videochat în perioada asta ca să-și cumpere de mâncare. E groaznică pentru un artist această perioadă. În această situație ne-au adus restricțiile și carantina. Am ajuns la capătul puterilor”, a adăugat artistul.