Ce au găsit bucureştenii în cutiile poştale. Se întâmplă duminică, 2 octombrie

de: Ștefan R. Apostol
29 09. 2022

Ce au găsit bucureştenii în cutiile poştale? Fie că vorbim de politicienii de duzină, de înaltă clasă, sau de oamenii de rând, toți avem drepturi. Dar, uneori, linia subțire dintre democrație, haos, anarhie și extremism poate fi ușor trecută. Mitinguri anti-sistem au fost și vor mai fi, într-o democrație reală. Dar una este să-ți ceri anumite drepturi, garantate de Constituție, și alta este instigarea la destabilizare, ură și chiar anarhie. Din păcate, formațiunea AUR, surpriza alegerilor parlamentare din 2020, nu a făcut altceva decât demonstrații de forță având caracterele menționate anterior. Dar, cu toate astea nu se dezic. Fac tot ce le stă în putință să demonstreze contrariul și că, de fapt, sistemul este de vină. Așa se face că am aflat ce au găsit bucureştenii în cutiile poştale. Conform fluturașului, se întâmplă duminică, 2 octombrie, în Piața Universității.

Linia subțire dintre democrație, extremism și anarhie

Într-o lucrare, parcă premonitivă, din 1889, intitulată „Anarhie versus social-democrație„, se vorbea de linia subțire dintre cele două.

În esență, este vorba de un dialog extrem de dur dintre tovarășul John Turner, comunist anarhist, și Herbert Burrows, social-democrat. Dezbatarea avusese loc în seara zilei de duminică, 25 august 1889, sala Clubului Patriotic, Clerkenwell Green, Londra.

Nu intrăm în detaliile acestei dezbateri, dar esența ei era că anarhismul și extremismul nu merge mână-n-mână cu principiile unei democrații sănătoase, sau chiar cu un regim totalitar, de tipul comunist.

Cu toate astea, anarhiștii și extremiștii, în diferitele lor forme, și-au făcut simțită prezența în politicile statelor în care existau. Promisiunile acestora, indiferent care erau acestea, erau doar promisiuni, iar acțiunile, uneori pline de ură, violență și chiar sânge, marcau societăți întregi, care până la un anumit punct credeau în acești propovăitori ai anarhiei.

Anarhia, derivată dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „fără conducător”, este un sistem de credință care respinge autoritatea guvernamentală în favoarea autoguvernării sau a consensului comunității și care a devenit sinonim cu haosul și prăbușirea ordinii civile. Dar, tot așa cum a fost demonstrat, o „societate fărăr reguli și guvernare, cade în haos și anarhie”.

Vezi și: America este în flăcări, iar Trump este de negăsit. Anarhie totală în SUA

Anarhia ca o ideologie politică mai largă

Anarhia există ca o ideologie politică mai largă, a apărut în mod oficial în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea ca ideologie politică ce respingea autoritatea statului. Anarhiștii europeni au influențat dezvoltarea anarhismului în general, și cel american.

Anarhismul s-a integrat și mai mult în mișcarea muncitorească americanî atunci când, la 6 septembrie 1901, anarhistul american Leon Czolgosz l-a asasinat pe președintele William McKinley. Acesta era considerat un dușman al oamenilor muncii și șeful unui guvern corupt.

De cealaltă parte, având o evoluție fulminantă în secolul XX și XXI, extremismul este văzut ca opoziția vocală sau activă față de valorile fundamentale, inclusiv democrația, statul de drept, libertatea individuală, precum și respectul și toleranța față de diferite credințe și convingeri.

Din păcate, realitatea, dacă ne referim la această definiție, este cu totul alta. Este plină de atentate teroriste, realizate de extremiști fundamentaliști, și mulți morți.

Cum a reușit formațiunea AUR să se impună prin demagogii duse la extrem

Toate cele enunțate anterior se pot aplica, păstrând proporțiile, formațiunii surpriză, apărută în 2020. La alegerile parlamentare, AUR a câștigat un 9% surprinzător. George Simion, liderul de facto al partidului, un fost membru de galerii de fotbal, a devenit peste noapte vocea românului oprimat de un sistem corupt.

Din momentul intrării în Parlament, și până astăzi, demagogia de partid a demonstrat cu evidente dovezi toate temele abordate anterior. Fie prin persoana Dianei Șoșoacă, ulterior exclusă din AUR, fie prin prezența liderului de facto, George Simion.

Partea interesantă este că, pe fondul unor grave nemulțumiri, și ca urmare a unui trai real sărac, mulți români au trecut de partea AUR. Mitingurile susținute de această formațiune devenind o chestiune la ordinea zilei  în spațiul socio-politic românesc.

Vezi și: George Simion cheamă din nou mii de români să protesteze în stradă. Ce le va cere parlamentarilor pe 2 octombrie

AUR anunță miting mare în Piața Victoriei, pe 2 octombrie. Ce au găsit bucureştenii în cutiile poştale

Așa ajungem la ce au găsit bucureştenii în cutiile poştale, în aceste zile. Deși se lăuda cu o campanie electorală sărăcăcioasă, realizată doar pe rețelele de socializare, George Simion a reușit să strângă 10.000 de oameni la nunta sa.

Ipocrizie ar putea spune unii, având în vedere demagogia promovată de domnia sa și de membrii de partid, dar așa s-a întâmplat.

Românii săraci, dar care nu prea trec prin filtrul rațiunii mesajele, au decis să-i stea alături, inclusiv la anunțatul miting din 2 octombrie. Răspunzând la întrebarea „Ce au găsit bucureştenii în cutiile poştale?”, dovada (vezi galeria) stă mărturie. În cutiile poștale, AUR a decis să pună pentru fiecare bucureștean un mesaj:

„Vă invităm la protestul pentru cirza din energie, facturile mari ș idobânzi.

Duminică, 2 octombrie 2022, Piața Universității, ora 14:00, București, România”, acesta este ceea ce au găsit bucureştenii în cutiile poştale.

Conform unor informații primite la redacție, s-a emis și un comunicat, în care se spune că „Alianța pentru Unirea Românilor organizează joi, 29 septembrie 2022, ora 15.00, o conferință de presă dedicată Mitingului de protest anunțat pentru data de 02 octombrie 2022 în Piața Universității. Conferința de presă se va desfășura la Fântâna arteziană din Piața Universității și va fi susținută de președintele Alianței pentru Unirea Românilor, dl. George Simion.”

Vezi și: Cine stă în spatele lui George Simion și AUR, de fapt, conform lui Liviu Dragnea. Surpriza e colosală

Concluzie

Indiferent de platforma politică, sau de convingerile personale, fiecare om ar trebui să treacă prin filtrul personal orice declarație politică.

Este important să nu trecem de linia subțire dintre democrație, extremism și anarhie. Este important, în primul rând pentru noi ca indivizi, și important pentru societatea în care trăim.

Haosul, anarhia și extremismul, după cum s-a dovedit, nu fac bine unei societăți, și-așa bolnave.