Ce au descoperit poliţiştii în roata de rezervă, într-o maşină în care se aflau trei bărbaţi din Brăila. Valoarea, peste 600.000 de euro
Descoperire impresionantă a poliţiştilor şi procurorilor DIICOT. Aceștia au găsit în roata de rezervă a mașinii, dar și sub scaunul șoferului o captură în valoare de 600.000 de euro. Iată ce ascundeau trei bărbați din Brăila.
”Comoară” în valoare de 600.000 euro, găsită în roata de rezervă a unei maşini
Caz șocant în județul Brăila, acolo unde în urma unei activități de investigație, polițiștii și procurorii DIICOT au dat peste o captură colosală. Aceștia au găsit în roata de rezervă, dar și sub scaunul șoferului droguri în valoare totală de 600.000 de euro.
Cei trei bărbați cu domiciliul în municipiul Brăila, cu vârstele de 49, 26 și 19 ani, au fost opriți de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii DIICOT Galați în zona haltei C.F.R. Surdila Găiseanca. Aceștia au fost supuși unor activități ”investigative și de cercetare efectuate într-un dosar penal pe linia combaterii traficului de droguri de mare risc”.
Au găsit 30 de kilograme de substanță de tip Cristal
În urma controlului, au fost descoperite în total 30 de kg de droguri de tip Cristal care sunt susceptibile a face parte din categoria substanțelor interzise de mare risc. 10 dintre acestea erau sub scaunul de la șofer, iar 20 de kg în roata de rezervă.
”La controlul autoturismului, au fost găsite în total 30 de kg de substanță de tip Cristal, susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de mare risc. 10 kg au fost găsite sub scaunul de la șofer, iar 20 de kg în roata de rezervă. Valoarea pe piață a acestui drog, care urma să fie comercializat în județele Galați și Brăila, cunoscut sub denumirea de 3 CMC, este de aproximativ 600.000 de euro, iar, la nivel național, această captură este cea mai mare de până acum.
Substanța a fost prezentă pe piața neagră începând cu anul 2019 și are denumirea stradală CRISTAL. Până în martie 2023, era încadrată ca și substanță psihoactivă, iar pedeapsa era mică pentru traficarea substanței (de la 6 luni la 3 ani). Efectele sunt unele diverse, în funcție de organism, similare cu cele ale MDMA și amfetaminei.
În urma audierilor, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor trei bănuiți. În cursul zilei de astăzi, 2 septembrie 2023, cele trei persoane vor fi prezentate la Tribunalul Galați, cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicatul oficial al Poliţiei.