Ce are în comun Vladimir Putin cu Mihaela Rădulescu. Nu te-ai fi așteptat la asta din partea lui

de: Ștefan R. Apostol
13 12. 2021

Când te gândești la Vladimir Putin, te gândești la cel mai puternic al doilea om din lume. Unele voci îl consideră, de fapt, primul cel mai puternic om din lume. Dar când vă gândiți la Mihaela Rădulescu? Este clar una din cele mai importante vedete de televiziune de la noi. Dar v-ați gândit vreodată că ar exista vreo legătură între cei doi? În cele ce urmează vă vom spune noi care este legătura dintre Vladimir Putin și Mihaela Rădulescu, una care nu va trecut deloc prin cap.

Vladimir Putin, cel mai puternic om din lume, a fost taximetrist

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că prăbușirea Uniunii Sovietice a însemnat sfârșitul „Rusiei istorice”. După destrămarea URSS-ului, Vladimir Putin spune că a condus un taxi pentru a se descurca.

Vladimir Putin era  fost agent al serviciilor de securitate KGB din Uniunea Sovietică, și a folosit povestea pentru a ilustra greutățile sale personale, în timp ce declara că dispariția URSS a fost o „tragedie pentru majoritatea cetățenilor”.

Putin nu a mai afirmat niciodată până acum că a lucrat la negru ca șofer de taxi la începutul anilor 1990. „Sincer, nu este foarte plăcut să vorbești despre asta.”, a spus Putin.

Într-un documentar din 2018, el a împărtășit o poveste diferită. Atunci spunea că se temea că va trebui să conducă un taxi după ce mentorul și angajatorul său, Anatoli Sobchak, a pierdut realegerea în funcția de primar al orașului Sankt Petersburg. În schimb, Vladimir Putin s-a mutat la Moscova și a acceptat un post în guvernul național.

Comentariile au fost extrase dintr-un film al postului de televiziune Channel One intitulat „Rusia: Istoria recentă”. Lansarea acestuia coincide cu cea de-a 30-a aniversare a căderii Uniunii Sovietice.

„La urma urmei, ce este prăbușirea Uniunii Sovietice? Este prăbușirea Rusiei istorice sub numele de Uniunea Sovietică.

A fost cel mai mare dezastru geopolitic al secolului XX.”, a declarat liderul rus, conform The Guardian.

Mihaela Rădulescu, înainte de a deveni vedetă, a condus un taxi

Cu mulți ani înainte de a intra sub lumina reflectoarelor, și cu foarte mult timp înainte de a deveni vedeta pe care o știm astăzi, Mihaela Rădulescu a trecut de la un job la altul. Dacă te uiți astăzi la ea, nu ai crede că în trecut Mihaela Rădulescu a fost antrenor de fitness, ulterior secretară și chiar șefă de cabinet în Senatul României.

O să vă întrebați, totuși, care este legătura dintre Vladimir Putin și Mihaela Rădulescu? Păi este cât se poate de simplu.

Înainte de a fi instructor de fitness, Mihaela Rădulescu, imediat după Revoluția din 1989, a fost șofer de taxi, la fel ca și Vladimir Putin. Într-un interviu acordar celor de la Viva, Mihaela Rădulescu recunoaște că nu s-a dat în lături de la munca grea, chiar și cea de taximetrist.

„Munceam ca să am din ce trăi și din ce plăti facturi, nu primeam ajutor financiar de la absolut nimeni, nici măcar de la familie. Și nu m-am ferit niciodată de nicio muncă grea, câtă vreme era plătită. Sunt mândră că am făcut tot ce povestești, sunt mândră că nu m-am oprit nici când n-aveam ce mânca, nici când am dormit pe-o bancă, între două case închiriate, nici când mi-a fost al naibii de greu cu toate, singură. Toate astea sunt azi… my superpower.”, spune Mihaela Rădulescu pentru Viva.