Ce are în comun Bănel Nicoliță cu Gigi Becali. Fostul jucător s-a dat de gol abia acum VIDEO

de: Gabriel Peneș
23 12. 2021

Ce are în comun Bănel Nicoliță cu Gigi Becali. Fostul internațional a trecut printr-o perioadă dificilă. A fost plecat din țară pentru a-și găsi liniștea psihică, apoi a revenit dornic de a revitaliza formația din orașul său natal, CS Făurei, din Liga a 3-a. Bănel Nicoliță a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Playsport despre viața și cariera sa. Fostul jucător de la Steaua/FCSB a dezvăluit și episoade care-l apropie, ca gest, de patronul roș-albaștrilor.

Ce are în comun Bănel Nicoliță cu Gigi Becali

Ce are în comun Bănel Nicoliță cu Gigi Becali. Fostul internațional cu 37 de selecții la națională a avut o perioadă mai delicată. A plecat din țară pentru câteva luni, vorbindu-se de o datorie uriașă pe care ar fi făcut-o la cămătari. Bănel Nicoliță a negat informația despre datorie, dar a recunoscut că a stat în străinătate pentru a se liniști psihic, mai ales că nu și-a revenit total după divorțul de mama fetelor sale.

Bănel Nicoliță a fost preferatul lui Gigi Becali în cele aproape șapte sezoane în care a jucat pentru Steaua/FCSB. Ajuns la 35 de ani, actualul finanțator de la CS Făurei a recunoscut, într-un interviu acordat în exclusivitate lui Justin Gafiuc pentru Playsport LIVE, că a înnebunit de bucurie, în 2005, când a venit oferta de la clubul patronat de Gigi Becali.

„Când a venit oferta de la Steaua, am înnebunit. Mi-am sunat toate neamurile, s-a dus naiba tot creditul de pe cartelă în câteva minute. Nici prin vis nu credeam că voi ajunge să îmbrac tricoul roșu-albastru. Tare-mi pare rău acum de toată încurcătura asta, ba FCSB, ba Steaua. Sper să se limpezească apele cât mai repede”, a spus Bănel Nicoliță, conform sursei citate.

Fostul jucător s-a dat de gol abia acum

Bănel Nicoliță are și lucruri în comun cu Gigi Becali, Patronul FCSB e recunoscut pentru generozitatea cu care ajută oameni sărmani în felurite chipuri. La începutul acestei luni, Gigi Becali a făcut un gest de rară omenie. Aflat în curtea Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, la sărbătoarea Sfântului Nectarie, tămăduitorul și ajutătorul celor în nevoi, latifundiarul a fost abordat de un om cu dizabilități.

Vizibil afectat de prezența acestui om nevoiaș, Gigi Becali și-a scos haina, a îngenuncheat și l-a îmbrăcat pe cel care a venit să-i ceară ajutorul. Scena a culminat cu momentul în care finanțatorul FCSB l-a luat în brațe pe omul în cârje pentru a putea să-l protejeze de ploaie și frig.

Bănel Nicoliță a rememorat pentru Playsport un episod asemănător din viața sa. Unul care se repeta ori de câte ori revenea în Brăila din București, pe când juca la Steaua.

„Când eram la Steaua și mai veneam acasă, în Brăila, mergeam la restaurant și aduceam cu mine la masă cerșetori pe care-i găseam pe stradă. Îi luam să mănânce și ei ceva. Mai ziceți-mi un jucător care a făcut așa ceva! Zero! Cerșetorul e și el om. Trăiește de azi pe mâine, mirosea urât, se mai uitau strâmb prietenii alături de care eram, dar nu mă interesa. Mă puneam în locul lui, că și eu am fost sărac și știu ce dură e viața!”, a mărturisit Bănel Nicoliță în interviul amintit.

Bănel Nicoliță a mai adăugat că, la un moment dat, toată Brăila avea tricouri cu el, pentru că trimitea pachete întregi după fiecare meci al Stelei. Cu o copilărie dificilă, Bănel Nicoliță se mândrește cu faptul că a ridicat o vilă uriașă pentru toată familia sa, chiar pe locul casei unde a crescut. El a mai recunoscut că a pierdut și foarte mulți bani, împărțind chiar și zeci de mii de euro unor persoane care, ulterior, l-au dezamăgit.