Ce ai voie și ce nu ai voie să faci, începând de azi. Măsurile de relaxare de pe 15 mai
Guvernul a adoptat noi măsuri de relaxări în contextul pandemiei de coronavirus. Hotărârea vine cu foarte multe vești bune pentru românii ce au făcut eforturi imense pentru a se lupta cu virusul ce a schimbat normalitatea în lumea întreagă. Astfel, de la data de 15 mai se va renunța la mască în spațiile deschise, cu mici excepții, oamenii vor putea circula noaptea și terasele vor avea programul din trecut.
Măsurile de relaxare. Ce au voie să facă românii începând cu 15 mai
Este important ca românii să știe ce măsuri vor intra în vigoare începând cu data de astăzi, 15 mai. Aceștia nu vor mai fi obligați să poarte mască în spațiile deschise, decât dacă se află în locuri aglomerate. Aici intră mijloacele de transport în comun, piețele, stațiile și târgurile. Declarația pe proprie răspundere nu va mai fi necesară între orele 22:00-05:00, ținând cont că se elimină restricțiile de circulație.
De asemenea, cafenelele și restaurantele își reiau programul normal și vor putea să fie vizitate de români între orele 05:00-24:00. Persoanele vaccinate sau testate negativ vor putea să participe la competiții sportive. Spațiul de la aceste evenimente va fi folosit doar pentru 25% momentan.
Concertele vor fi din nou organizate, dar aici trebuie să se poarte mască și vor putea participa doar 500 de invitați pe baza unui test negativ PCR, vaccin anti-covid-19 sau antigen făcut înainte cu maxim 24 de ore. Sălile de sport își vor relua activitatea la capacitatea de 50%, iar workshop-urile ver beneficia de maxim 50 de persoane în interior și 200 în exterior.
Unde vrea să meargă Florin Cîțu după ce au fost ridicate restricțiile de noapte
Schimbările ce au loc în contextul pandemiei au venit și cu un anunț surpriză din partea premierului Florin Cîțu. După ce au fost anunțate toate măsurile de relaxare, multă lume s-a bucurat pentru că va începe în curând sezonul estival. Se pare că nu doar tinerii sunt entuziasmați, căci la conducerea României există o anumită stațiune ce a atras atenția. Florin Cîțu a dezvăluit că va merge în Vama Veche, acum că restricțiile de noapte au fost ridicate.
„Am promis că merg în Vamă și acum că am ridicat restricțiile de noapte. Vă spun că este și un motiv egoist. Pentru că am ridicat restricțiile de noapte, am promis că merg.
Deci acum trebuie să mă duc neaparat în Vamă să stau toată noaptea. Până la urmă a ieșit și motivul pentru care am ridicat restricțiile de noapte.”, a declarat Florin Cîțu la Digi24.