Ce a spus fiica lui Adi Minune, după ce a trecut mai departe la Vocea României. Este copleșită de emoții

Ce a spus fiica lui Adi Minune, după ce a trecut mai departe la Vocea României. Este copleșită de emoții
Ce a spus fiica lui Adi Minune, după ce a trecut mai departe la Vocea României

Fiica lui Adi Minune, Adriana, a trecut de knockout-uri la ”Vocea României”. Horia Brenciu a decis să o trimită în lupta din Confruntări, de vinerea viitoare, 29 noiembrie. Ce a spus tânăra după ce a trecut mai departe?

Ce a spus fiica lui Adi Minune, după ce a trecut mai departe la ”Vocea României”?

În ediția de vineri, 22 noiembrie, în etapa knockout-urilor, Adriana Simionescu a fost parte a trioului format din Alexandru, Teodor și ea. Înainte de a păși pe scenă, fata a oferit un interviu în care a povestit cum a reacționat tatăl ei când a auzit că a trecut mai departe și va simți energia knockout-urilor. Din declarațiile ei, Adi Minune s-a bucurat foarte tare de reușita ei, dar i-a spus că se putea mai bine.

„Tata, când a auzit că am intrat la Vocea, a sărit în sus de bucurie, m-a felicitat și după a spus că se putea mai bine. Îmi doresc să merg mai departe cu orice preț. Am venit la Vocea României să demonstrez ceva”, a povestit Adriana.

”Miroase a vis împlinit!”

În cea mai recentă ediție a ”Vocii”, Adriana a cântat ”Who’s Lovin You – Jackson 5”, piesă cu care l-a impresionat pe Horia Brenciu, astfel că antrenorul a decis ca dintre ea, Alexandru și Teodor, fata să treacă mai departe. După ce show-ul s-a încheiat pe micile ecrane, tânăra a postat un mesaj pe Instagram, în care le-a mulțumit tuturor celor care au urmărit-o și felicitat-o.

„Va mulțumesc pentru toate zâmbetele voastre care au trecut de micile ecrane și au ajuns la mine ! De fiecare data când urc pe scena de la @vocea_romaniei am același sentiment de plutire,de fericire … miroase a vis împlinit! Ii mulțumesc minunatului meu antrenor @horiabrenciu pentru ca a ales sa meargă cu mine mai departe in competiția grea dar frumoasa de aici de la Vocea și pentru toate sfaturile oferite și lecțiile nebune pline de râsete explicate la infinit ! See u all next Friday!!!❤️❤️❤️”, a scris fiica lui Adrian Minune.

La rândul lui, și Brenciu a postat un mesaj în mediul online, în care informa publicul cu privire la deciziile sale din seara precedentă. „Alegerile mele din seara asta n-au fost deloc ușoare! Adriana, Luiza, Diandra merg mai departe! Felicitari tuturor concurenților!”, a scris cântărețul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI