Ce a spus Dani Oțil despre fiul lui, chiar la TV: „Doar așa pot să scap”
Dani Oțil a uitat deja viața de burlac, iar acum fanii se bucură să îl vadă în rolul unui tată devotat. Acesta își iubește enorm fiul și le împărtășește și telespectatorilor emisiunii sale lucruri amuzante din familie. Vedeta a susținut că deja s-a gândit la o listă de lucruri pe care să le facă împreună cu Tiago atunci când o să crească mare. Ce vrea să îl învețe neapărat? Cu siguranță nimeni nu se aștepta la așa ceva!
Dani Oțil, planuri de viitor alături de fiu: ce vrea să îl învețe?
Dani Oțil a fost ani buni unul din cei mai râvniți burlaci din showbiz-ul românesc. Iată că Gabriela Prisăcariu a fost cea care l-a pus într-un final la casa sa, iar acum bărbatul se bucură de rolul de tată.
Viața cuplului s-a schimbat enorm după ce pe lume a apărut rodul iubirii lor. De asemenea, subiectele de discuție inclusiv în emisiune sunt cu totul altele, pentru că universul moderatorului este acum Luca Tiago.
Dani Oțil a făcut o serie de dezvăluiri despre micuțul lui chiar în ediția de azi a show-ului matinal de la Antena 1. Un pediatru invitat în emisiune a explicat faptul că cei mici învață totul prin joc de la început de viață.
Moderatorul TV nu a ezitat atunci și a spus în direct că primul lucru pe care vrea să îl învețe pe Luca este să dea cu aspiratorul.
„Știți ceva? Eu primul lucru pe care vreau să-l învăț e să dea cu aspiratorul. Pe bune, doar așa pot scăpa eu. Avme cinci aspiratoare în casă și niciunul nu stă degeaba, deci vă dați seama și singuri ce înseamnă asta. (…)”, a dezvăluit Dani Oțil la Neatza cu Răzvan și Dani.
,,Tati se duce să salveze lumea”
Vedeta a apelat la telespectatori în cazul unei probleme din viața de tătic. Cel din urmă s-a plâns de faptul că bebelușul este treaz în fiecare dimineață atunci când el trebuie să plece la muncă.
El este totuși prea mic pentru a înțelege faptul că bărbatul trebuie să fie prezent la program, dar cu toate astea se uită mirat la părintele său chiar la prima oră.
,,Am și eu o întrebare pentru cei care sunt părinți. Voi cum vă mințiți copiii? Eu îi zic de fiecare dată când ies din casă: „Tati se duce să salveze lumea” și îmi pun capa și plec sau „Tati merge să mai strângă bani la pușculiță, de unde îți va cumpăra prima barcă”.
Până la ce vârstă am voi să zic asta? El o sa zică: „Tati, te-ai dus să salvezi lumea, dar uite ce e afară”. Mai merge câțiva ani, nu cred că o să se prindă el așa ușor.”, a zis Dani Oțil în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”.