Ce a reușit Andreea Antonescu să facă, în sfârșit. Vedeta e în culmea fericirii

de: Iulia Statie
06 01. 2022

Andreea Antonescu trăiește clipe minunate. Vedeta a fost extrem de ocupată în ultima perioadă, ocupându-se de cariera sa, dar și de creșterea micuței sale, Sienna. Aceasta nu a avut parte de prea mult timp liber, însă acum a marcat o nouă reușită, care a bucurat-o nespus.

O nouă reușită pentru Andreea Antonescu. Ce a făcut

Andreea Antonescu a reușit să plece în Statele Unite ale Americii de sărbători. Vedeta a mărturisit că i-a fost extrem de dor de rudele sale, dar și de locurile în care s-a simțit ca acasă pentru o perioadă. De asemenea, aceasta s-a întâlnit și cu fostul soț.

„Sunt în State. În sfârșit am prins o perioadă să fug din țară, să vin în State. O să stau o lună, prima perioadă am petrecut-o în Vegas. M-am bucurat să fac sărbătorile alături de Sienna.

Apoi am venit în LA, unde am locuit mulți ani de zile. În ultima perioadă am fost ocupată în România, îmi era dor. De data asta a zis prezent (n.r. fostul soț) la această sărbătoare, de Crăciun, de Revelion.

Suntem în relații foarte bune, știm care ne este scopul, anume Sienna. De Revelion am stat mai mult acasă, adunați toți, am povestit, am cântat, am făcut mai mult tot ce și-a dorit copilul.

Am ieșit puțin, apoi ne-am întors acasă.”, a povestit Andreea Antonescu în emisiunea moderată de Cătălin Măruță.

Ce își dorește Andreea Antonescu în 2022

Surpriză de proporții! Andreea Antonescu și-a dezvăluit planurile pe care le are pentru acest an. Vedeta speră ca toți apropiații săi să aibă parte de fericire și sănătate. De asemenea, ea vrea să lanseze cât mai multe piese. Când vine vorba de viața personală, artista își dorește să devină mămică pentru a doua oară!

„Ce dorință mi-am pus? Prima dorință e ca toți să fim fericiți, împliniți, sănătoși. Cariera să meargă mai departe. Cât mai multe piese noi, atât singură, cât și cu Andre. Și Doamne ajută, un copil. Știți că îmi doresc un copil.”, a mai zis ea.

„Avem multe activități de familie”

Andreea Antonescu se bucură de timpul petrecut alături de rudele sale din America. Vedeta nu și-a putut imagina că ar putea petrece Crăciunul fără familie, așa că și-a făcut bagajele și a plecat peste hotare. Aceasta are plănuite extrem de multe activități de familie.

„Vrem să ne distrăm, să ne plimbăm, să ne simțim bine. Avem multe activități de familie, mi-am dorit foarte tare să ajung de sărbători. Am continuat tradiția de a petrece Crăciunul în familie, nu am putut sta fără Sienna.”, a mai zis ea.

Andreea Antonescu și Traian Spak au anunțat că s-au despărțit în 2019. Cântăreața s-a decis să se ocupe de cariera ei din România, în timp ce bărbatul a rămas în America. Cei doi au păstrat o relație bună, ocupându-se împreună de creșterea fetiței pe care o au împreună, Sienna.