Grecia este una dintre destinațiile preferate de vacanță a românilor. Prețuri decente, plaje curate și peisaje frumoase, asta spun majoritatea oamenilor care au vizitat-o. Cu toate acestea, există români care au avut și experiențe neplăcute în Grecia.
Un turist român a povestit prin ce a trecut atunci când a vrut să închirieze o barcă din Grecia. Bărbatul voia să se relaxeze o zi în largul mării, însă nu s-a gândit că va avea de plătit atât de mult.
Postarea românului începe prin a ne spune la ce trebuie să fim atenți atunci când vrem să închiriem o barcă din Grecia. Cel mai important lucru, spune el, este să citim contractul, lucru pe care mulți nu îl fac. Ei bine, aceeași greșeală a făcut și el.
„INFO util: în cazul în care vreți să închiriați bărci cu motor, să fiți atenți la următoarele: când iei barcă, omul îți pune în față un contract standard, pe care nu-l citești, evident. În acel contract e stipulat cât trebuie să plătești pentru fiecare daună adusă bărcii, dar, mai ales, e scris că trebuie să plătești 100€ pentru fiecare zi în care barcă e în reparații.
Am pățit-o azi, am bulit elicea unei bărci. Ei spun că nu au piesele, că trebuie să le comande și orice comandă în Grecia durează 7 zile. Am verificat, așa e, la soarele ăsta orice mizerie comanzi online, aici vine după 7 zile (nu vă mai enervați la reclamele livratorilor români, aparent sunt speed of light)”, a povestit românul.
Turistul trebuia să plătească pentru reparații 120 de euro, însă a ajuns să plătească 1.000 de euro, asta după ce a negociat de la 1.400 de euro, spune el în aceeași postare.
Un alt turist a trecut prin clipe de coșmar în Grecia, însă el a avut probleme cu cazarea. Bărbatul a avut parte de o surpriză neplăcută, asta după ce achitase deja pachetul turistic.
Românul și-a cumpărat un sejur turistic pe destinația Limenas Ocean View, destinație care, în realitate, este diferită față de cea care apare pe Booking. Nu este singurul care a fost țepuit la fel. Iată ce a avut de spus pe rețelele de socializare:
„S-a mai cazat cineva la Limenas Ocean View? Un apropiat a făcut o rezervare aici prin Booking si se confrunta cu o situație pe care nu a mai întâlnit-o: a fost de acord să i se blocheze suma închirierii de pe card și proprietatea să o rețină dacă nu ajunge la cazare, cerință stipulata clar pe Booking.
Și ok, însă a primit mesaj ca pentru confirmarea comenzii va trebui sa plătească în avans întreaga sumă, sub o altă modalitate, adică pe un card Revolut a unei persoane fizice.
Dacă nu va fi de acord, atunci proprietatea îi va trimite un buton de anulare gratuita a rezervării, chiar dacă pe Booking scria ca nu e posibila anularea gratuită. Între timp, i-a trimis si butonul de anulare gratuită în 24 de ore și datele de plata, ramând sa aleagă. Ați mai întâlnit o astfel de practică? Care e opinia voastră? Mulțumesc!”, a întrebat Iulian pe grupul Forum Thassos.
O altă româncă a răspuns la postarea bărbatului, spunându-i că, de fapt, casa nu este în Limenas, ci în Potos, iar cel care a deschis contul pe Booking nu a primit acest drept de la proprietar.