12 iun. 2023 | 15:00

Ce a pățit o româncă în vacanța din Grecia. Femeia încă nu-și poate reveni, era cu familia: „Fetele s-au speriat foarte tare”

Social
Ce a pățit o româncă în vacanța din Grecia. Femeia încă nu-și poate reveni, era cu familia: „Fetele s-au speriat foarte tare”
Ce a pățit o româncă în vacanța din Grecia

An de an, tot mai mulți români aleg Grecia ca destinație de vacanță. Unii se întorc acasă cu amintiri superbe, însă alții au parte de experiențe pe care nimeni nu le-ar dori, mai ales în timpul concediului. Este cazul unei românce, femeia povestind în mediul online ce a pățit în Thassos.

Ce a pățit o româncă în vacanța din Grecia

În ultimii ani, românii aleg Grecia ca destinație de vacanță, întorcându-se în fiecare vară în stațiunile preferate. Așa a făcut și o româncă, doar că, de această dată, a avut parte de o experiențe nefericită.

Femeia a povestit în mediul online ce a pățit în Thassos. După ce a parcat mașina în zona pieței din Prinos, într-un loc în care nu a văzut niciun semn prin care era interzisă oprirea sau staționarea, a trăit un adevărat șoc, în momentul în care, doar câteva minute mai târziu, a descoperit că a primit amendă și că plăcuțele de înmatriculare îi fuseseră luate.

Din păcate, interacțiunea cu autoritățile elene i-au lăsat un gust amar. Românca susține că polițiștii și angajații de la poștă – unde au mers să plătească amenda – au fost agresivi și au început să țipe la ea și soțul său, când au întrebat care a fost motivul pentru care le-au fost confiscate plăcuțele de înmatriculare.

„Buna ziua! Mi se pare important sa va povestesc ce am patit astazi in Thassos, sperand sa nu pateasca si alti romani acelasi lucru! Am parcat in zona pietei din prinos, 10 minute mai târziu, fara sa fie semn cu stationare/ oprire intersiza si neincurcand traficul, in conditiile in care mai erau si alte masini (cu numere de Grecia) parcate acolo, ne-am trezit cu amenda si placutele de inmatriculare luate.

Nefiind cunoscatori distinctei limbi elene, am rugat pe cineva sa ne explice ce trebuie să facem si ne-a spus sa mergem la cea mai apropiata sectie de politie, ceea ce am si facut…un comportament cel putin bizar si extrem de agresiv al domnilor politisti, care au inceput sa tipe efectiv la noi de parca eram cei mai mari infractoti din Thassos, in momentul in care i-am rugat frumos sa ne explice cu ce am gresit si de ce ne-au ridicat si numerele. Asta in conditiile in care eram cu 2 copii dupa noi ( 2 ani si 5 ani) evident ca fetele s-au speriat foarte tare!”, a povestit femeia, pe grupul de Facebook „Forum Thassos”.

Te-ar putea interesa și: Suma pe care un român a plătit-o pentru o apă și un șezlong în Grecia. Prețurile sunt mai mici decât în România

„Au început să urle la el”

Femeia a ținut să precizeze faptul că la poșta unde au mers să plătească amenda a fost surprinsă să vadă doar români, toți în aceeași situație.

„Intr-un final am ajuns la posta sa platim amenda, unde, surpriza erau doar romani cu amenzi…in sediul politiei din Thassos Town, unde am fost trimisi dupa numere, din nou acelasi tip agresiv l-am gasit si aici si foarte ofuscati ca i-am rugat sa ne explice din nou unde am gresit ca sa nu o mai repetăm, i-au fost smulse numerele din mana, sotului si au inceput sa urle la el, spunandu-i sa revina dupa numere dupa 20 zile…ca asa e legea…noi timp de 8 ani am venit in fiecare an de 2 ori, cu parere de rau, dupa aceasta experienta noi nu vom mai calca vreodata pe aici…nu suntem deloc bine primiti si nu vrem sa ii mai incurcam cu banii lasati in aceasta insulica. So, have fun si mare atentie!”, a mai scris femeia.

Te-ar putea interesa și: Plaje din Thassos ideale pentru familii cu copii. Locuri superbe, perfecte pentru cei mici

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Rețeta care îi va impresiona pe invitații la masa de Crăciun. Carnea de rața, ingredientul cheie
EVZ.ro
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews
Călin Georgescu a anunțat finalul. Mesaj pentru toată România: După 35 de ani (VIDEO)
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
ESTE OFICIAL! DATA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE, anunțată
Mediaflux
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro