Ce a pățit Iulia Vântur în India: ‘Mi s-a părut nedrept’. Mihai Morar a fost uimit să audă așa ceva VIDEO
Iulia Vântur a renunțat de mulți ani la România și a lăsat în spate cariera pe care și-a construit-o în țara natală pentru a cunoaște succesul și fericirea în India. Chiar dacă acum vedeta se poate lăuda cu atenția publicului de acolo și are o frumoasă relație cu Salman Khan, nu totul a mers ca pe roate de la început.
Ce s-a întâmplat cu Iulia Vântur după ce a plecat din România
În timp ce Iulia Vântur deja era foarte cunoscută în România, nimeni nu se aștepta ca aceasta să lase totul și să plece într-o altă țară îndepărtată. Chiar dacă fanii săi au urmărit parcursul său exploziv în India, vedeta a recunoscut că nu totul a fost lapte și miere, ba chiar s-a întâmplat opusul. Totuși, ea nu putea să se întoarcă de la drum pentru că simțea că acolo este locul unde trebuie să locuiască.
„Să îți lași oamenii dragi și tot universul tău, în care erai regină. Eu luam deciziile pentru mine fără să afectez pe cineva și acolo, în India, a trebuit să mă adaptez la o lume care nu era a mea, o lume care nu mă știa și nu a fost ușor. A fost o călătorie care m-a dus într-un loc în care nu credeam că pot să ajung.
Momentul potrivit pentru mine a fost în 2011, atunci am fost pentru prima oară în India. A fost o vacanță, nici măcar nu am plănuit-o eu. Viața m-a dus acolo și în momentul în care am plecat de la aeroport îmi venea să plâng, nu voiam să plec de acolo. Mi-am promis că o să mă întorc.”, a transmis Iulia Vântur în podcast-ul lui Mihai Morar.
Iulia Vântur, dezvăluiri sincere: ‘Viața asta publică te face să uiți de tine’
Foarte multă lume s-a întrebat de ce a ales să se mute Iulia Vântur tocmai în India. Se pare că motivul are legătură atât cu viața furtunoasă dusă de blondină în România, cât și cu religia. Vedeta i-a dezvăluit lui Mihai Morar că în India l-a regăsit pe Dumnezeu în momentele în care s-a lăsat dusă de val de către viața publică.
„Viața asta publică te face să uiți de tine, te ia valul. Te identifici atât de mult cu imaginea publică. La un moment dat îți dai seama că ești puțin cam gol. În India, eu m-am umplut din nou cu mine. Eu ți-am zis că în India l-am regăsit pe Dumnezeu. Când am ajuns în India mergeam la temple și voiam să cunosc religii diferite.
În toate templele ălea, eu m-am rugat la Dumnezeu. Dumnezeu este în jurul nostru, ei îl numesc altfel, dar este unul singur. (…) Nu am fost niciodată Iulia Vântur într-o mânăstire, am fost o umilă fată. Cred că aveam nevoie de Dumnezeu.”, a mai zis aceasta.
Momente grele pentru Iulia Vântur în India
În timp ce toată lumea o știa și aprecia în România, Iulia Vântur era o persoană necunoscută în India. Chiar dacă muncise incredibil de mult pentru a ajunge pe micile ecrane în țara natală, aceasta s-a izbit de probleme imediat cum a plecat. Cum oamenii nu o știau, faima sa câștigată în mulți ani se dusese pe apa sâmbetei.
„Într-o țară străină, la un moment dat, te simți singur. Nu ai părinții, nu ai oamenii cu care ai crescut, sunt multe lucruri care lipsesc. Eu am descoperit România prin ochii omului care trăiește departe de casă. Înainte mă plângeam mult. (…) Am ajuns acolo și nu puteam să zic că sunt Iulia Vântur. Nu interesa pe nimeni. Peste vreo câțiva ani am arătat ce am făcut eu în România. Mi s-a părut corect ca oamenii să mă cunoască așa cum sunt.
Eu eram Iulia de la Dansez și mi s-a părut nedrept, am muncit o viață întreagă să construiesc și numele și tot ce am făcut. La un moment dat mi-am dat seama că nu este vina oamenilor. Practic a trebui să uit cine sunt. A trebuit să învăț cine sunt fără lume, fără statut, fără tot ce aveam.”, a adăugat Iulia Vântur pentru Mihai Morar.