Daniel Buzdugan a făcut un gest ieșit din comun la o emisiune. Acesta a rupt câteva hârtii în fața Andreei Marin. Bărbatul a vorbit despre ,prețul’ pe care l-a plătit pentru întreaga scenă. ,,Toată viața mea am fost un bufon’‘, a susținut jumătatea lui Mihai Morar. Mulți români îl adoră tocmai pentru felul acesta amuzant al său, mai cu seamă că îl urmăresc într-un număr mare deja de ani buni.
Daniel Buzdugan este cunoscut publicului larg de puțin peste 20 de ani. Acesta a avut primul său rol important în domeniu la TVR Iași, moment în care era co-prezentatorul Andreei Marin.
Cei doi au moderat preț de trei ani emisiunea ,,Țara lui Piticot”. Deși mulți ar crede că el a fost mereu parte din zona comediei și a distracției, nu e așa.
El a absolvit liceul cu specializare contabilă. Chiar recent a vorbit într-un interviu despre parcursul avut, dar și despre relația pe care o are cu celebra ,Zâna Surprizelor’.
“Uite, eu am lucrat la bancă! Am lucrat la Banca Comercială Română din Iași, am fost primul angajat, pentru că în ’90 când am picat la Filozofie, mama mi-a zis:
Te rog frumos, te duci să te pregătești pentru Actorie, dar pe banii tăi. Te duci la muncă, te trezești dimineața, te angajezi și după aia dacă vrei să faci și facultatea, du-te să faci facultate!”, a povestit acesta despre începuturile în cariera pe care nu și-o dorea.
Andreea Marin a lucrat preț de trei ani alături de Buzdugan la TVR Iași. Prima perioadă petrecută împreună în acest domeniu cu siguranță și-a pus amprenta pe ambele vedete. Matinalul de la Zu a oferit detalii fanilor despre relația pe care o are cu Andreea Marin.
“Am lucrat ani buni, m-a chinuit Andreea, pentru că eu, fiind o persoană spontană, mi-ar fi plăcut ca atunci când aveam un rol în emisiunea respectivă, să-mi zică ce am de făcut și eu improvizam, dar nu, Andreea venea cu textele pregătite, cu scenariul.
Trebuia să-l învăț, trebuia să-l repet și odată m-am enervat că am venit de la un bairam din cămin, eram obosit, era filmarea pe la 10 dimineața, nu învățasem absolut nimic și am luat scenariile și le-am rupt.
Și Andreea a zis: OK, nu improvizăm, mai stăm încă două ore, rescriem toate scenariile, le învățăm și ne apucăm de filmat!”, a mai mărturisit Daniel Buzdugan, pentru cancan.ro.