Ce a pățit Cătălin Scărlătescu la mănăstirea de la Putna. Situația delicată în care a fost pus la slujbă EXCLUSIV
Cătălin Scărlătescu spune că nu ratează ocazia de a merge la biserică, la marile sărbători din calendar. ”Fac parte din generaţia căreia i s-a spus că în zi de sărbătoare te îmbraci cu cele mai frumoase haine, mergi la biserică şi te împărtăşeşti”, îşi exprimă el crezul personal.
Ce a pățit Cătălin Scărlătescu la mănăstirea de la Putna
Cătălin Scărlătescu este extrem de cunoscut din postura sa de chef, ba chiar unul dintre cei mai apreciați specialişti în arta culinară din România. Şi asta fiindcă în ultimii ani ne-am obişnuit cu calitatea sa de membru al juriului emisiunii „Chefi la cuțite”, show-ul culinar atât de urmărit al celor de la Antena1, alături de colegii săi, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu.
Însă latura sa de om credincios e mult mai puţin cunoscută marelui public. Aceasta a ieşit în evidenţă la jumătatea lunii august, când Cătălin Scărlătescu a ales să meargă la slujba de la Mânăstirea Putna, în sărbătoarea Adormirii Maicii
Domnului, acolo unde au fost prezenţi mii de români, iar predica a fost ţinută chiar de patriarhul Daniel.
“Sunt şi un bun creştin ortodox, ca cei mai mulţi cei ce mă înconjoară. Cum sărbătoarea Maicii Domnului m-a prins în zonă, nu puteam rata să nu fiu prezent la kilometru zero al Ortodoxiei Româneşti”, a declarat Cătălin Scărlătescu pentru Playtech.ro.
La cei 45 de ani ai săi, Scărlătescu spune că nu s-a considerat niciodată “un ultrareligios”.
“Nu sunt genul care să fac paradă de prezenţa mea la Biserică. Nu e stilul meu. Dar fac parte din generaţia care a învăţat de la părinţii săi că în fiecare zi de mare sărbătoare trebuie să îmbraci cele mai frumoase haine pe tine, să mergi la biserică, să te rogi şi să te împărtăşeşti. Ca atare, lucrurile astea nu puteau să nu se prindă de mine şi continui să le aplic”, a adăugat el.
Respectă marile sărbători din calendar
Cătălin Scărlătescu susţine că încearcă să respecte cele opt mari sărbători din calendarul creştin, de peste an:
“Sunt cel puţin opt mari sărbători într-un an pe care încerc să le respect. Le ştim cu toţii, începând cu Paştele, Rusaliile, Adormirea Maicii Domnului, Crăciunul. Dacă sunt în ţară, nu pot rata să nu merg la biserică în ziua respectivă. Aşa s-a întâmplat şi acum câteva zile şi nu regret deloc!”.
Îndrăgitul chef spune însă că la Putna a fost pus şi în faţa unor decizii delicate.
“Oamenii m-au recunoscut, cum era şi firesc, într-un fel. Şi m-am trezit că unii vroiau să facem poze acolo. Cu regret a trebuit să-i refuz. Le-am explicat că în ziua Maicii Domnului nu putem face aşa ceva şi le-am promis că vom recupera cu prima ocazie.
Sper ca toţi să mă fi înţeles. Mai ales că nu au fost deloc puţine rugăminţile sau propunerile pe acest subiect. Le-am respins însă pe toate, de la un capăt la altul, fără niciun fel de regret sau de partipris”, a adăugat el, cu speranţa că data viitoare îşi va putea lua revanşa.
Cătălin Scărlătescu a avut parte de o vară plină de evenimente şi de excursii prin ţară sau prin Grecia. El a preferat însă, de departe, compania locurilor sale natale, fiind născut la Techirghiol, în judeţul Constanţa. Sau pe cea a Deltei Dunării. În plus, şi-a petrecut multe ceasuri pe diverse “ochiuri” de apă, fie în Deltă, fie în alte zone, practicând unul din sporturile sale preferate, pescuitul.