Cătălin Botezatu a participat la Cannes 2021, dar celebrul creator de modă nu se aștepta să fie pus într-o situație stânjenitoare chiar pe scenă. Acesta a rămas mască în momentul în care și-a dat seama de ce se întâmplă.
Cătălin Botezatu a fost premiat la Cannes pentru show-urile inedite de modă organizate și pentru întreaga sa carieră, așa că designerul român are multe lucruri de sărbătorit! Totuși, situația nu a stat așa de bine pe scenă.
Creatorul de modă nu a putut să lipsească de la evenimentul organizat de revista Forbes la Festivalul de Film de la Cannes, dar, strălucirea a fost lipsită într-un anumit moment stânjenitor. Totuși, Cătălin Botezatu a reușit să nu se piardă cu firea.
Cătălin Botezatu a fost chemat pe scenă pentru a pune mâna pe trofeul câștigat în urma carierei sale spectaculoase, dar nu mică i-a fost mirarea în momentul în care gazda evenimentului i-a stâlcit numele, așa că Bote a fost nevoit să pună situația la punct.
Celebrul designer s-a simțit nevoit să se prezinte așa cum trebuie în momentul în care a mers să își ridice premiul, semn că este foarte greu ca acesta să fie pus în dificultate și să nu găsească o rezolvare rapidă a problemelor.
„Bună seara, doamnelor şi domnilor, numele meu e Cătălin Botezatu.”, a transmis el.
Totul este bine când se termină cu bine pentru Cătălin Botezatu! Acesta a fost prezent pe covorul roșu la Cannes pentru a face numeroase fotografii, dar a și organizat o prezentare de modă spectaculoasă, așa cum a obișnuit pe toată lumea.
De asemenea, Bote nu a uitat de fanii săi din toată lumea și a dezvăluit mai multe fotografii în mediul online unde și-a afișat premiul de la Cannes. Acesta s-a bucurat enorm pentru aprecierea de care are parte cariera sa.
„Mulțumesc, Forbes! A fost o mare plăcere să fiu aici.”, a scris Cătălin Botezatu pe Instagram.
Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai importanți creatori de modă din România, acesta venind cu fel și fel de creații inedite pentru fiecare sezon. Designerul a devenit cunoscut în toată lumea datorită ideilor sale spectaculoase din industria modei, așa că premiul de la Cannes îi face mare cinste.