Ce a pățit Carmen Tănase după ce a refuzat să fie turnătoare pentru Securitate, pe vremea lui Ceaușescu EXCLUSIV

de: Ana Maria Păsat
03 12. 2021

Actrița Carmen Tănase a făcut mărturisiri incredibile pentru impact.ro. despre întâmplări desprinse parcă din filme, trăite în vremea comunismului. Aceasta ne-a povestit că tatăl său a stat trei ani după gratii, iar ceva ani mai târziu, pe când era elevă la liceu, ei însăși i s-a propus să fie turnătoare a securității. Cu toate acestea, actrița spune că vremurile pe care le trăim acum sunt horror și nu se compară cu cele din epoca Ceaușescu.

Povestea necunoscută a lui Carmen Tănase. Elena Ceaușescu i-a scos tatăl din pușcărie, iar ea a fost dată afară din UTC pentru că a refuzat să fie turnătoare

Retrasă la țară, după ce a vândut tot ce o lega de capitală, actrița Carmen Tănase a declarat pentru impact.ro că acesta este de fapt singurul lucru bun care i s-a putut întâmpla în acest an, care se va încheia doar peste câteva săptămâni. Aceasta a completat că vremurile horror trăite în prezent nu se compară nici măcar cu cele din epoca comunismului.

„În afara faptului că m-am mutat, ceea ce e un lucru pozitiv, a fost un an horror. Nu credeam că voi trăi în viața mea așa ceva, nici nu mi-am putut imagina. Deși am o imaginație bogată. Nu se compară cu epoca Ceaușescu. Atunci aveam o speranță, acum nu am niciuna.

Atunci aveam speranța că dacă e groasă, eram tineri și treceam mai ușor granița, mai înot, mai te trăgea unul după tine. Ajungeai undeva unde făceai două săptămâni, o lună de lagăr, dar apoi trăiai într-o lume liberă. Acum pământul e o imensă pușcărie și nu mai ai unde să te duci”, este de părere actrița.

Tatăl acriței, grațiat de Elena Ceaușescu

Actrița nu are amintiri plăcute nici din epoca comunismului, atunci când tatăl său a fost arestat și luat de acasă, chiar sub privirile sale.

„Tata a avut probleme în regimul Ceaușescu. Nu a fost membru de partid niciodată, dar avea funcție de conducere, era directorul Centrului de calcul din Ploiești, și mai făcuse și Ștefan Gheorghiu. A făcut și pușcărie, când eram eu mică.

Îmi amintesc foarte bine și când a plecat, și când a venit. Pentru că nu a stat drepți în fața regimului. A stat vreo trei ani, știu că s-a făcut cerere de grațiere și l-a eliberat Elena Ceaușescu. Șitu că a fost în audiență, ne povestea odată la o masă, cum era îmbrăcată, într-o bluză de voal cu mulți năsturei la mânecă”, a completat aceasta.

Cum a încercat Securitatea să o racoleze

Marea actriță Carmen Tănase ne-a mai povestit și cum, elevă fiind, un ofițer de securitate a încercat să o racoleze:

„M-a chemat și pe mine de la școală la direcție, un securist cum era pe vremuri, să dau note de turnători. Eu care știam de la tata, i-am zis: <pleacă mă de aici>. Tata mi-a atras apoi atenția că speră că nu am semnat ceva, i-am transmis să stea liniștit, că am școala lui.

Pe atunci eram la Liceul Pedagogic, iar ofițerul acela m-a amenințat că o să văd eu ce o să mi se întâmple. Și m-au dat afară din UTC, au înscenat că mi-au furat niște bani pentru excursii și cu lista, pe care-i țineam într-o pungă. Răspundeam cu sport-turismul pe liceu. Dar de aia nu am mai putut eu că nu mai eram în UTC”.

Avea în plan să se stabilească în America, împreună cu fiul său

În epoca comunismului, actrița Carmen Tănase nu s-a gândit însă niciodată să plece din țară. Și-a făcut planuri să se mute însă peste Ocean, în urmă cu câțiva ani, dar nu a mai apucat din cauza pandemiei.

„Am avut ocazia, dar nu am vrut să plec niciodată până acum câțiva ani, dar nu am mai apucat. Fi-miu voia să plece în America, astea erau planurile noastre, și mi-am zis că mai stau câțiva ani pe aici și fac ce oi mai putea, și apoi mă duc și eu. Bine că nu a mai plecat, ar fi fost groaznic să fie acolo, să nu ne putem vedea, să nu putem călători”, ne-a mai povestit actrița.