Ce a observat Elena Merișoreanu la medici, cât timp a fost internată cu covid-19. A mărturisit tot

de: Iulia Statie
10 10. 2021

Elena Merișoreanu a fost internată în spital în momentul în care s-a infectat cu Covid-19 pentru a beneficia de îngrijirea medicilor. Vedeta a trecut peste această provocare dificilă, dar abia acum a spus ce a observat când a fost nevoită să stea la Matei Balș.

Elena Merișoreanu, dezvăluiri despre experiența ei din spital

Elena Merișoreanu s-a confruntat cu probleme de sănătate în ultima perioadă. Cunoscuta cântăreață a vrut să se trateze acasă, dar a apelat la ajutorul medicilor când și-a dat seama că a rămas fără gust și miros, așa că a fost internată timp de 9 zile pentru a se pune pe picioare.

„Eu m-am tratat inițial acasă șase zile, credeam că sunt răcită. Am sunat medicul de familie și l-am întrebat, nu mă gândeam că am Covid. Nu mai băusem cafeaua de două zile pentru că nu mai aveam gust și miros.

Am chemat salvarea și m-au dus la Matei Balș. Am stat internată nouă zile. M-au pus pe perfuzii, pe tratament adecvat.

Nu am cuvinte să le mulțumesc tuturor, de la infirmiere, până la asistente și medici pentru modul în care m-au îngrijit. Și nu s-au purtat așa doar cu mine, ci cu toată lumea.”, a zis Elena Merișoreanu pentru Antena 3.

„Medicii chiar fac un efort supraomenesc”

Pe lângă faptul că Elena Merișoreanu a spus că medicii, infirmierele și asistentele de la Matei Balș s-au purtat frumos nu doar cu ea, ci cu toate persoanele care sunt internate în spital, aceasta a observat că toate cadrele medicale aveau răni de la măști.

„Aveau răni pe la nas săracii, de la măști. Doctorița care m-a internat, vreau să vă spun că în duminica în care m-am externat avea doar o mască simplă și eu n-am mai recunoscut-o. Când și-a dat la un moment dat afară masca jos am văzut ce răni avea la nas.

Oamenii ăștia chiar nu văd că medicii chiar fac un efort supraomenesc? Erau ca furnicile, îmbrăcați din cap până-n picioare, foarte mult au muncit.”, a adăugat aceasta.

Ce sfat le-a dat Elena Merișoreanu românilor

De asemenea, vedeta a transmis un semnal de alarmă și le-a spus românilor să se vaccineze pentru a nu se infecta cu o formă gravă a virusului. Elena Merișoreanu a recunoscut că a luat Covid-19 când a participat la un eveniment.

„Dragii mei, vaccinați-vă! Eu nu am făcut o formă gravă pentru că m-am vaccinat. Rapelul l-am făcut prin iunie. Eu am luat COVID de la un eveniment unde m-am dus, am cântat 50 de minute și două ore am făcut poze. Noi nu putem sa-i refuzăm la fotografii.”, a mai zis ea.

Elena Merișoreanu: ‘Sunt revoltată’

Îndrăgita interpretă de muzică populară a mărturisit că nu mai participă la evenimente pentru că își dorește să se ferească cât mai bine de Covid-19 după ce a stat în spital mai multe zile. Vedeta s-a arătat indignată de faptul că a fost organizat pelerinajul Sfintei Parascheva.

„Acum am anulat toate evenimentele, nu mă mai duc. E și ziua de naștere a finului meu, dar nu mă mai duc, nu mai vreau să iau contact cu nimeni. Mă feresc acum, nu știi de unde iei virusul.

Dacă nu aș fi făcut vaccinul nu cred că mă mai întorceam acasă. Am fost ținută pe perfuzii și medicamente. Nu știu ce mi-au dat, dar m-au făcut bine. În nouă zile am ieșit pe picioare.

Le mulțumesc tuturor celor care m-au sunat: atâția oameni, fani cu care nu vorbisem niciodată. Eu sunt revoltată și că au dat drumul la Sfânta Parascheva, să mă ierte Dumnezeu.

Ar trebui băgați mai puțini, sunt grămadă unii peste alții.”, a concluzionat Elena Merișoreanu.