01 ian. 2020 | 11:00

Ce a mărturisit Maria Băsescu despre mariajul cu fostul președinte. Cum este cu adevărat Traian Băsescu

Diverse
Ce a mărturisit Maria Băsescu despre mariajul cu fostul președinte. Cum este cu adevărat Traian Băsescu

Maria Băsescu a fost întotdeauna o prezență discretă în mass-media. Își crește cu bucurie nepoții, dar a participat cu eleganță la acțiunile oficiale ale fostului președinte al României, Traian Băsescu.

Ce a mărturisit Maria Băsescu despre mariajul cu fostul președinte

Se știe că, în timpul celor două mandate ale președintelui Traian Băsescu, Maria a fost cea care i-a stat alături, în vizite oficiale în străinătate, dar și în țară. Înainte de a-l cunpaște însă pe cel care avea să-i devină soț, Maria Băsescu a lucrat în turism, pe litoral. A devenit casnică abia după mariajul cu acesta, așteptându-l să revină acasă pe când soțul era marinar, perioadă pe care Maria Băsescu a catalogat-o ca fiind una extrem de grea: ”Și îmi plăcea foarte mult (n.r. să facă turism), pentru că totdeauna mi-au plăcut societatea, oamenii. Să fie mulți oameni în jurul meu. Mai târziu am ajuns închisă între patru pereți. Am stat foarte mult singură. E adevărat, la început am încercat să dau fetița la creșă, dar nu se adapta. Era mereu bolnavă și nu mânca. Așa că am rămas acasă. Singură. Soțul meu pleca mereu pe mare”, explica Maria Băsescu într-un interviu, potrivit libertatea.ro.

Maria Băsescu ajunsese să vorbească doar… cu câinele

Maria Băsescu a mai povestit că singurătatea din acea perioadă o făcuse să vorbească doar… cu câinele: ”Chiar vreau să-mi cer scuze pentru felul în care ma exprim. Probabil ca mă exprim greoi. Asta pentru că foarte mult timp am vorbit numai cu câinele”, a afirmat aceasta, potrivit sursei menționate. Traian și Maria Băsescu au în prezent patru nepoți din partea celor două fiice, pe nume Ioana și Elena, care le fac zilele pline de culoare.

Maria Băsescu a dansat îmbrăcată în port țigănesc

 Maria Băsescu a primit o salbă din aur de la Bercea Mondial

Un moment memorabil legat de Maria Băsescu este cel din 2009, când soţia preşedintelui Traian Băsescu a primit, la Costești, din partea organizatorilor Sărbătorii naţionale a minorităţii rome, un costum tradiţional pe care nu s-a sfiit să-l îmbrace. De asemenea, Traian Băsescu primise, din partea Regelui Cioabă, o plachetă cu însemnele casei regale, o monedă de argint, o biblie şi câteva cărţi scrise de Luminiţa Cioabă.

Maria Băsescu a acceptat atunci să se urce pe scenă și să îmbrace portul tradițional țigănesc și chiar să danseze. Rememorând evenimentul, Traian Băsescu a criticat anumite lucruri: „Nici mie nu mi-a plăcut că i s-a pus o monedă ţigănească soţiei mele la gât. Nici ei nu i-a plăcut. Dar fiind atmosfera nu am putut să reacţionez. Când intri în mulţime ai tot soiul de riscuri. Un om politic trebuie să şi le asume”, a comentat Băsescu, în 2014, într-un interviu la „Adevărul LIVE”.

I-a luat apărarea lui Traian Băsescu în scandalul copilului lovit

Un alt eveniment demn de rememorat a fost cel din 2009 când fostul șef al statului a fost acuzat că a lovit în față un copil, apărând la momentul respectiv chiar și un filmuleț în mass-media. Atunci, Maria Băsescu a luat atitudine, intervenind public printr-o scrisoare deschisă:

“Rup astăzi tăcerea pe care am păstrat-o timp de câţiva ani fiindcă ceea ce presa şi oamenii care sunt în spatele ei fac astăzi mi se pare de neacceptat. Nu aş vrea să spun că ceea ce a făcut Traian Băsescu în mandatul său este perfect. Ştiu însă că tot timpul s-a gândit cum să facă lucruri bune pentru oamenii de rând care l-au ales. Atunci însă când vine vorba despre relaţiile pe care le are cu alţi oameni, pot spune, după 34 de ani de căsnicie, că nimeni nu îl cunoaşte pe Traian Băsescu mai bine decât mine”, declara Maria Băsescu.

“Depun mărturie că soţul meu nu a fost niciodată agresiv cu fiicele noastre şi nici cu vreun alt copil. Dar, dincolo de a-i ţine parte lui Traian Băsescu, găsesc inacceptabil, ca mamă, să introduci copilul din film în mizeria alegerilor şi să îi distrugi viaţa. Pentru acest lucru, domnule Geoană, oricâte scuze v-aţi cere, nicio mamă nu vă va putea ierta”, mai afirma Maria Băsescu în scrisoarea deschisă. Aceasta se referea şi la afirmaţiile lui Mircea Dinescu, potrivit cărora soţul său ar fi lovit-o, cerându-i acestuia să-şi ceară scuze în faţa fiicelor sale.

Maria Băsescu a conchis atunci scrisoarea deschisă amintind de faptul că a fi soție de președinte nu este deloc lucru facil “atunci când acesta pune interesele ţării mai presus de orice, uneori chiar şi de familie”. “Dar şi pentru asta îl iubesc şi îl respect pe soţul meu, Traian Băsescu”, a menționat Maria Băsescu în scrisoarea adresată public.

Parteneri
Divorț neașteptat în lumea mondenă. O cunoscută artistă de muzică populară s-a despărțit în secret
Redactia.ro
Banca din România care oferă cele mai bune dobânzi la depozite în lei, în ianuarie 2025. Unde poți să câștigi cei mai mulți bani
Click.ro
Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia de anulare a alegerilor prezidențiale
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Revelion de coșmar pentru Brigitte și Florin Pastramă, în Poiana Brașov! Incredibil ce li s-a întâmplat în restaurantul unde s-a ținut petrecerea. 'Am plătit 600 de euro!'
Unica.ro
Iarna cuprinde toată România. Vine vremuri complicate
EVZ.ro
Dana Roba și iubitul s-au despărțit din nou? Mesajul cu subînțeles postat de make-up artist: „Aproape că nu mai însemni nimic pentru nimeni”
Spynews
Noua taxă obligatorie în România din 1 ianuarie. S-a dat ordin de la Guvern
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
OBLIGAȚIE nouă pentru salariați și angajatori. 5000 de lei AMENDĂ dacă nu faci
Mediaflux
Dana Roba și iubitul s-au despărțit din nou? Mesajul cu subînțeles postat de make-up artist: „Aproape că nu mai însemni nimic pentru nimeni”
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro