Ce a făcut Poliția Capitalei după derapajele Dianei Șoșoacă. Informații de ultimă oră

de: Ștefan R. Apostol
22 12. 2020

Cazul Diana Șoșoacă a luat o nouă întorsătură. Și după cum se vede nu este una de bun augur, cel puțin pentru senatoare. Ultimele informații spun că Poliția Capitalei s-a autosesizat în acest caz și au demarat investigații. Investigațiile sunt axate pe verificare adeerinței senatorului de Iași și asupra declarațiilor acesteia cu privire la problemele de sănătate.

Poliția Capitalei intră pe fir în cazul Diana Șoșoacă

Surse judiciare din cadrul Poliției Capitalei au declarat astăzi că s-au autosesizat în cazul Dianei Șoșoacă, și că au demarat deja cercetări cu privire la acest caz. Totul a plecat de la prezența senatorului de Iași, la ședința de ieri din Senat, fără să poarte masca de protecție, conform normelor în vigoare.

Conform normelor, și vorbim aici despre Ordinul 874/2020, adeverința prezentată de Diana Șoșoacă ieri, nu este conformă. De altfel și DSP-u l a emis un comunicat către comisia de validare din Senat. În comunicatul trimis de DSP se cere dovada faptului că respectiva adeverință are valabilitate.

″Doamna Iovanovici – Şoşoacă Diana urmează să îşi desfăşoare activitatea ca senator ales în cadrul Comisiei pentru validare a Senatului din data de 21.12.2020. Vă rugăm de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de Ordinul nr. 874/81/2020.

De asemenea, vă rugăm a ne comunica dacă bolile medicale ataşate în adeverinţa medicală ataşată fac parte din categoria bolilor care afectează capacitatea de oxigenare. Dacă adeverinţa medicală ataşată a fost emisă cu respectarea competenţei legale stabilite prin Ordinul nr.874/81/2020. Dacă titularul adeverinţei medicale ataşate este exceptat de la purtarea măştilor de protecţie în spaţiile publice închise.

Vă rugăm să transmiteţi răspunsul dumneavoastră cu celeritate azi, 21.12.2020, în atenţia Comisiei de validare a Senatului”, precizează Comisia de validare a Senatului în adresa trimisă DSPMB.

Conform surselor din cadrul Poliției Capitalei, pe numele Dianei Șoșoacă, în acest moment se fac verificări. În aceeași situație mai sunt și Adrian Solomon, Kelemen Hunor și Dumitru Coarnă. În cazul în care lucrurile se dovedesc a încălca normele în vigoare, pe numele acestora se va trece la deschiderea unui dosar penal.

Riscă proces penal și excluderea din Senat

În prima zi de prezență la Senat, Diana Șoșoacă a și creat un adevărat scandal mediatic. Decizia sa de a nu purta masca de protecție, în spațiul închis, a generat critici dure, dar și autosesizarea instituțiilor statului. La comsia de validare a Senatului au ajuns deja confirmări din partea DSP.

Confirmările DSP spun că adeverința prezentată, în primă fază, de Diana Șoșoacă, nu este validă. În acest caz Diana Șoșoacă riscă să nu i se valideze mandatul de senator.

“A venit răspunsul de la DSP că adeverinţa nu este valabil emisă conform ordinului 874/2020, pentru că adeverinţele care fac posibilă exceptarea de la purtatul măştii trebuie să fie emise de medicul de medicină a muncii.” a declarat senatoarea Laura-Iuliana Scîntei, preşedinta Comisiei de validare din Senat.