Ce a făcut Nicolae Ceaușescu înainte să fie dictatorul României. Meseria pe care a avut-o

Expresiile din arsenalul cultului personalității folosite în regimul comunist pentru a-l descrie pe Nicolae Ceaușescu erau paralele cu omul ajuns din Scornicești la București, unde s-a angajat ca ucenic de cizmar.

Cizmar, geniu, condamnat. Nicolae Ceaușescu, înainte să fie dictatorul României

Nimeni din istoria nostră, fie ei domnitori, regi sau patriarhi, nu a mai avut parte de atâtea osanale pentru Nicolae Ceaușescu. Nimeni până la el nu a mai fost numit ”Geniul Carpaților”, ”Cel mai iubit fiu al poporului” sau ”Stejarul gliei străbune”. Aberantul cult al personalității a fost susținut și de alții și s-a extins și asupra soției lui, Elena Ceaușescu, omagiată drept ”Tovarășa academician doctor inginer”. Totuși, în această poveste există un adevăr simplu: Ceaușescu nu s-a pictat singur, nu s-a sculptat singur și nu și-a dedicat singur poeme, ceea ce înseamnă că alții au făcut-o pentru el.

Dar, până la a conduce, a fost condus. Nu a avut cărți și adesea mergea la școală desculț. Nu avea prieteni, era nervos și imprevizibil. La vârsta de 11 ani, după ce a terminat cele patru clase, Nicolae Ceaușescu a plecat la București, unde s-a angajat ca ucenic de cizmar. Alexandru Săndulescu, membru activ al PCR, a fost cel care l-a inițiat în misiuni conspirative.

Niculina, sora mai mare a dictatorului, a vorbit despre cum a ajuns să practice această meserie și cât de mult îi plăcea să învețe, în relatări consemnate în fostele Arhive ale Comitetului Central al Partidului Comunist Român, în Dosarul ”Rusu Niculina (fostă Ceaușescu) – Amintiri”.

„A fost un ucenic bun”, spune sora Niculina 

„(…) la una dintre acestea (clăci, n.a.) ne-am dus şi noi, copiii mai mari, adică eu, Marin şi Nicolae (…) Cel care ne însoţea, văzându-l mai dezgheţat şi mai isteţ pe fratele meu Nicolae, îi spune: «măi Nicolae, ia treci şi ordonă tu aici şi spune-le la fiecare cum să meargă cu secerişul» (…) La sfârşitul întrecerii care a fost, Nicolae a ieşit primul”, povesteşte Niculina.

„(…) vorbise tata cu (…) care i-a spus: «măi Andruţă, nu este mă păcat de fata asta, de copilul ăsta să-l nenoroceşti; mai bine du-l la cumnatul meu Săndulescu care are un atelier de cismărie, pentru ca să înveţe şi ea o meserie mai bună, de care să se folosească mai târziu în viaţă» (…) În toamna anului 1930 l-am adus şi pe Nicolae la Bucureşti, la acelaşi patron (…) Când m-a văzut cucoana cu el în casă, m-a întrebat: «ăsta-i, fă, fratele tău?»; eu i-am răspuns: «ăsta-i» (…)

Nicolae a fost un ucenic bun: era foarte muncitor, ascultător. La un an după venirea lui Nicolae în Bucureşti, a venit şi Marin şi aproape doi ani de zile am lucrat la acest atelier toţi trei.(…) După vreo doi ani de zile, Nicolae a plecat ca ucenic la un frate al patronului nostru, care se numea nea Gogu Săndulescu şi avea un atelier de cismărie pe str. Vaporul lui Assan”, a continuat aceasta, scrie Știridinlume.