Ce a făcut Mircea Radu după ce și-a dat demisia de la TVR. Decizia surpriză a vedetei
Fanii se întreabă de o bună perioadă unde a dispărut, mai ales că nu se mai află de mulți ani pe micile ecrane. Ce face celebrul Mircea Radu după ce a plecat de la TVR, după scandalul aferent.
Ce a făcut Mircea Radu după ce a plecat de la TVR?
Anul trecut îl surprindea pe Mircea Radu într-un scandal uriaș izbucnit chiar înainte de Crăciun. Acesta s-a trezit în perioada sărbătorilor fără loc de muncă și cu imaginea pătată în urma pierderii funcției de coordonator al comunicării pe care a avut-o preț de mai puțin de jumătate de an.
Vedeta de televiziune nu a fost încurcat deloc de incident, mai ales că totul pare să fi continuat la fel ca înainte pentru acesta, acum alfându-se în vacanță în Italia. În urmă cu doi ani bărbatul voia să se mute într-un loc mai izolat, iar cei care-l urmăresc pe rețelele de socializare se gândesc dacă nu cumva are astfel de planuri în minte.
„Am părăsit apartamentul, traiul și m-am mutat într-un sat cu 10 locuitori!”, este mesaj prin care Mircea Radu își șoca fanii care au văzut ulterior că e vorba despre un clip video al unei tinere care explică decizia mutării sale de la oraș la sat pentru o viață mult mai liniștită. „Am părăsit apartamentul, școala și traiul pe care-l aveam în Göteborg și m-am mutat în Grundtjärn, un sat cu 10 locuitori. Începeam o nouă viață la care habar n-aveam dacă mă puteam adapta…”, spunea fata.
- „Pentru cine bate câmpii și crede în zâne, n-am timp”
„Știți bancul cu “nu a fost Volgă ci bicicletă și nu i s-a dat ci i s-a luat?”. Așa și cu știrea apărută acum, într-o “anumită parte a presei” (mor după formularea asta), că voi fi concediat din TVR. Pe scurt, e așa: cu ceva timp în urmă, eu am cerut să fiu eliberat din funcția pe care o am, de șef al comunicării TVR. Argumentele mele au fost, cred, înțelese și acceptate. Acum, la 31 Decembrie, doar îmi expiră mandatul. Real și pentru cine vrea să înțeleagă, așa stau lucrurile. Pentru cine bate câmpii și crede în zâne, n-am timp. Crăciun Fericit!”, explica fostul prezentator al emisiunii „Din Dragoste” despre scandalul în care a fost implicat fără intenție.
De ce a părăsit Capitala pentru Piatra Neamț?
„Da, ne-am mutat, dar nu definitiv. Este un contract foarte bun, pe care soţia mea Raluca, medic diabetolog, l-a obţinut la Piatra Neamţ. Eu niciodată n-am avut birou, eu pot să funcţionez de oriunde, mă pot urca în maşină şi pot filma oriunde. Copiii mei sunt extraordinar de muzicali. Dar se pot îndrepta şi spre altceva. Tudor vrea să cânte la chitară, însă deocamdată are mâna mult prea mică. El a primit anul trecut o chitară de la Moşul, însă nu este aşa de bună. Mai are de lucrat la ea, dă de două ori şi se dezacordează. Să-i mai crească mâna şi vom mai vedea ce va face”
Mircea Radu (Sursa: m.click.ro)