Până la vârsta de 52 de ani, Mihaela Rădulescu a trăit cât alții în 10 vieți. Frumoasa vedetă de la PRO TV a fost dintotdeauna o femeie puternică, independentă și cu păreri ferme, imposibil de clintit. Ce făcea celebra prezentatoare TV la Revoluția din 1989. Declarațiile impresionante ale divei de la Monaco.
Mihaela Rădulescu nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare. De peste 20 de ani este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite vedete de televiziune din România. Are o carieră impresionantă, un fizic de invidiat și milioane de fani în toate colțurile țării.
Într-un interviu de suflet acordat celor de la VIVA, Mihaela Rădulescu le-a povestit fanilor săi despre joburile pe care le-a avut, înainte de a intra în mass-media.
A început 4 facultăți, a fost șofer de taxi, iar la 20 de ani era în „toiul” Revoluției de la 1989, când jurata de la Masked Singer România a fost chemată să lucreze la biroul de presă al Guvernului României.
„Cred că se activase super-eroul din mine, simțeam nevoia să fiu lider, să mă implic, să fac ceva care să conteze. Ambiție de provincial, căpoșenie de Leoaică, febra vârstei, un cocktail pe care l-am consumat cu toată pasiunea.
Am ajuns să lucrez la Guvern pentru că mă remarcasem la Revoluție, eram în filmul ăla total, ba pe baricade, ba traduceam în franceză și engleză pentru ziariștii străini și am fost memorabilă, deci m-au chemat să lucrez în Guvernul Român, la biroul de presă.
Grozavă experiență, dar rapid plictisitoare pentru mine, urăsc până azi munca la birou!”, a declarat prezentatoarea TV Mihaela Rădulescu, exclusiv pentru publicația VIVA.
Ambițioasă și perfecționistă, Mihaela Rădulescu a muncit încă de când era o adolescentă. Înainte de a se angaja la Tele7 ABC, jurata de la Masked Singer România a fost de profesie șofer de taxi. Vedeta mărturisește că încerca mai multe meserii pentru a câștiga bani.
„Lucram ca să trăiesc, ca să pot plăti o chirie și să mănânc, nu am cerut niciodată bani de la părinți, de la 18 ani și până în ziua de azi. Nu mă interesa ce muncesc, făceam doar calcule de buget și de ore în care să mai și dorm. N-am avut o tinerețe veselă și agitată, a fost un fel de fundație a ceea ce visam să fac, să devin, să construiesc.
Am schimbat facultăți, joburi, case cu chirie, prietenii, până mi-am găsit drumul. Și… l-am găsit bine, cred. Eram altă generație, veneam din comunismul ăla cenușiu, aterizând brutal într-un curcubeu democratic. Greu de explicat azi, atunci era o luptă zilnică și eram foarte bine motivată să fac ceva cu viața mea, să-mi ajut familia, să-i fac să fie mândri de mine. Mi-a cam ieșit. Greu, sinuos, dar mi-a ieșit.”, a completat prezentatoarea TV Mihaela Rădulescu.
Mihaela Rădulescu este o faimoasă prezentatoare TV. A fost jurat la Românii au Talent și la Masked Singer, ambele emisiuni de pe PRO TV.