Ce a făcut Andreea Bălan de ziua fetei sale. Zeci de oameni au văzut asta
A fost petrecere mare în familia Andreei Bălan. Cântăreața și-a aniversat fiica cea mare, care a împlinit patru ani pe 9 octombrie. Imagini de la eveniment.
Andreea Bălan, petrecere surpriză pentru fiica cea mare. Ella a făcut patru ani
Andreea Bălan știe cum să-și facă fericite fetițele. Cu doar câteva zile în urmă, Ella, fiica cea mare, a împlinit vârsta de patru ani, iar un astfel de eveniment nu se poate lăsa nesărbătorit cu fast. Cum condițiile din prezent nu ne permit petreceri fără griji, artista a ales să scape de bătaia de cap, cel puțin în privința locației, hotărând să organizeze o mică petrecere în curtea casei sale.
Aceasta a chemat o mulțime de copii, mai mulți colegi de breaslă și ”personajele preferate” din desene ale Ellei, alături de care a participat și la multe activități. De la eveniment nu au lipsit nașii, Aurelian Temișan și Monica Davidescu, cei care au botezat-o pe fiica cea mică a solistei și care au cununat-o și pe ea cu fostul soț, George Burcea.
Cum îi stă bine unui sărbătorit, copila a fost tot timpul în centrul atenției, dar nici surioasa Clara nu a fost mai prejos. Cele două au fost îmbrăcate de către mama lor cu rochițe colorate, iar la petrecere s-au lăsat pictate pe față ca niște prințese.
Atenția tuturor s-a mutat atunci când a fost adus în mijlocul mulțimii tortul, cu adevărat spectaculos, cu trei etaje și desenat în culori vii. Fericirea a domnit în acea zi, lucru care s-a văzut nu numai în fotografiile postate de Andreea Bălan, ci și în micile înregistrări surprise la petrecere și apoi postate pe Instagram. La eveniment nu a luat parte și tatăl fetițelor, actorul George Burcea.
Mesajele celor doi părinți pentru micuța lor
„Azi am sarbatorit-o pe Ella pentru cei 4 anisori si a fost un super party alaturi de prietenii nostri.?? Multumim din suflet tuturor petru urari!”, a scris Andreea Bălan pe Instagram.
„#4AniDeEllaMaya ? #9october ❤️#birthdaygirl”, a fost mesajul lui George Burcea postat pe Instagram, în descrierea unei imagini cu Ella.„Esti cea mai norocoasă,având atâția prieteni,mama și fetițele tale minunate ? lingă tine…sunt sigura ca Dumnezeu no sa te lase fără dragostea de unui bărbat pe care ți-l dorești,rămâi mereu asa cum te stim,jucăușa,frumoasă și mereu cu zâmbetul pe buze❤️?La Mulți Anișori Ella-Maya,sa fie fericita,sănătoasă si zimbareata ca mama???”/ „Cum de Clarita nu a avut un tort pentru ea ?? Când ai sărbătorit-o pe Clarita, Ella a avut un tort special pentru ea, deși nu era ziua ei.. Hmz ? La mulți ani Ella, sa te bucuri de amândouă ?????”, sunt doar câteva dintre comentariile fanilor.