Ce a făcut Alexandru Ciucu în războiul tutelei cu Alina Sorescu. Decizia luată acum EXCLUSIV

de: Ana Maria Păsat
02 06. 2022

Alina Sorescu a obținut o primă victorie în procesul de divorț pe care i l-a intentat lui Alexandru Ciucu, tatăl fetițelor sale. Instanța i-a respins ordonanța președințială designerului, care solicitase ca micuțele să aibă domiciliul la el, în vila din Pipera. Acesta a făcut însă recurs și s-a întors în țară, deși face masterul la Paris, oraș unde în ultima perioadă și-a petrecut cea mai mare parte a timpului său.

Divorț Alina Sorescu și Alexandru Ciucu: decizie de ultim moment

Procesul de divorț dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, pe care artista l-a introdus la începutul acestui an, este abia la început.

Într-o primă fază, designerul a solicitat printr-o ordonanță președințială domiciliul celor două minore la el acasă, acolo unde au locuit o perioadă, cerere respinsă însă de instanță.

„Mi-am recăpătat liniștea, instanța a decis stabilirea domiciliului fetițelor la mine. Îi mulțumesc avocatei mele Nicoleta Popescu pentru implicare și vă mulțumesc vouă tuturor pentru susținere”, a anunțat cântăreața în mediul online.

  • Ciucu a făcut recurs

Alexandru Ciucu nu se lasă însă. Nemuțumit de deciza instanței, acesta a făcut recurs, iar motivul acțiunii sale îl constituie faptul că fetele ar avea mai mult spațiu în vila sa din Pipera.

Instanța nu a dat încă un termen pentru judecare, dar designerul s-a întors deja în țară, direct de la Paris, acolo unde-și susține masterul și și-a petrecut cea mai mare perioadă, în ultimul timp.

Ce li s-a interzis

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu evită să facă vreo declarație oficială pe marginea acestui subiect. Astfel că, cei doi nu au precizat care a fost motivul principal ce a dus la decizia luat de artistă, cea care de altfel a introdus acțiunea în instanță.

Surse apropiate acestora ne-au dezvăluit că ambii se pun la adăpost de ceva ce le-ar putea dăuna în proces și că avocații le-au interzis să apară public și să facă declarații, până la finalizarea procesului. Cert este că artista a depus actele în timp ce soțul său se afla la Paris, acesta aflând de divorț din capital Franței.

Unul dintre motive ar fi fost acela că Ciucu ar stat mai mult plecat și nu s-ar fi implicat suficient în creșterea fetițelor, de care s-au ocupat artista și familia acesteia. Totodată, s-a vehiculat și faptul că designerul ar fi călcat strâmb, și ar fi avut o altă relație extraconjugală.

Ce șanse are designerul să câștige recursul

Potrivit mai multor surse avocățești, șansele lui Alexandru Ciucu de a-i lua copilele Alinei Sorescu sunt foarte mici, acesta trebuind să demonstreze, printre altele, că mama ar avea un anturaj dubios sau condiții locatitve proaste.

Ioan Todan, avocatul care a apărat-o pe Antonia în procesul de divorț cu fostul soț, Vincenzo Castellano, a declarat, pentru playtech.ro, că astfel de cazuri, când instanța a stabilit domiciliul copiilor la adresa tatălui și nu a mamei au fost destul de rare.

„El trebuie să facă dovada faptului că poate îngriji copilele mai bine decât mama și că este în interesul superior al minorelor să aibă domiciliul la tată, un lucru destul de complicat. Au mai fost și cazuri din acestea, dar rare și vizează situații excepționale, cum ar fi condițiile locative proaste ale mamei, anturaj dubios, mama cu activități neprincipiale.

Ordonanța e provizorie, până se stabilese în acțiunea principală de divorț. De regulă, copiii rămân la mamă, în cel mai rău caz, două săptămâni la mamă, două la tată. Problema e că sunt și fete și au anumite nevoi. Oricât ar vrea tatăl să spună că știe cum să le îngrijească, nu are cum să o facă precum mama lor”, ne-a a spus Ioan Todan.

Au stat împreună 12 ani

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au cunoscut în 2008 și au stat împreună 12 ani. Au două fetițe, Elena Carolina și Ana Raisa. În ciuda diferenței lor de vârstă, de 11 ani, relația lor a durat și păreau unul dintre cele mai solide cupluri din show-bizz-ul autohton.

Zvonurile privind neînțelegerile din cuplu au apărut însă cu ceva timp înainte ca Alina să depună actele, cei doi negând însă la acea vreme faptul că ar intenționa să divorțeze.