Ce a divulgat Irina Fodor despre doi concurenți de la Chefi la cuțite. Așa să fie?!

de: Ana Chivu
16 06. 2021

Irina Fodor a dezvăluit un detaliu deosebit despre doi dintre concurenții de la Chefi la Cuțite din acest sezon. Ce a spus moderatoarea celui mai iubit show culinar despre aceștia? Fanii proiectului de la Antena au rămas surprinși în urma celor auzite.

Chefi la Cuțite 2021: Irina Fodor, dezvăluire despre doi concurenți

Irina Fodor a făcut o dezvăluire uimitoare în timpul filmărilor pentru semifinala de la Chefi la Cuțite 2021. Momentul mult așteptat de fani a fost difuzat în ediția precedentă. Concret, bomba îi are în prim-plan pe Riki și Elena, care s-au jucat de-a ‘cuplul’ pe tot parcursul emisiunii.

Concurentul din echipa verde a mărturisit în show și la testimoniale faptul că îi place foarte mult de tânăra de 22 de ani, dar că se gândește la faptul că aceasta este ‘luată’. Cu toate astea, Riki a înghițit în sec și a continuat seria de glume care i-a amuzat pe cei trei jurați, dar și pe colegii din alte echipe.

Prezentatoarea emisiunii a declarat că: “Rikito Watanabe și Elena Matei au spus că se căsătoresc”, dar cu o condiție care a fost îndeplinită. Irina Fodor a dezvăluit amuzantă că cei doi au subliniat în spirit de glumă faptul că se căsătoresc dacă ajung în semifinală. Simpaticii s-au rușinat imediat, iar cursa pentru celebrul trofeu a trecut mai departe. 

„Cu mult timp în urmă vedeam finaliștii, îi simțeam”

„Cu mult timp în urmă vedeam finaliștii, îi simțeam. Dar astăzi nu mai știu. Mă uit la voi și văd atâtea farfurii superbe! Sunteți fabuloși!”, spune chef Cătălin Scărlătescu, potrivit a1.ro.

„Nu ni s-a mai întâmplat până acum să ajungem în semifinală și să nu știm care ar fi farfuria bună pentru finală, sau pe care să o alegem. Bravo!”, adaugă chef Florin Dumitrescu.

Fanii show-ului de gătit așteaptă cu sufletul la gură să vadă cine va câștiga Chefi la Cuțite pentru că sezonul acesta a fost o reală surpriză de la început până la capăt. Mulți din cei care au urmărit edițiile din anul acesta au crezut inițial că alții vor fi cei care vor ajunge până în ultima etapă a concursului, dar lucrurile s-au schimbat drastic.

Până și cei din echipe s-au mirat de bucătarii care au ajuns în Finală pentru că mulți se așteptau la început ca Ștefan să fie reprezentantul echipei albastre, Alex la echipa mov și cuțitul de aur al lui Bontea să răzbească până la ultima farfurie.

  • Finaliști

Elena Matei – Sorin Bontea
Cătălin Amarandei – Sorin Dumitrescu
Narcisa Birjaru – Cătălin Scărlătescu