09 mai 2023 | 09:42

Ce a apărut pe cer în Londra în timpul încoronării Regelui Charles: „Am observat abia mai târziu”

Diverse
Ce a apărut pe cer în Londra în timpul încoronării Regelui Charles: „Am observat abia mai târziu”
Festivățile grandioase și încoronarea Regelui Charles al III-lea

Ziua de 6 mai a fost una din cele mai importante zile pentru britanici, încoronarea noului rege, Charles al III-lea. Ulterior, portretele oficiale care marchează încoronarea Regelui Charles al III-lea și a Reginei Camilla au fost publicate luni, pentru a încheia weekendul încoronării. Noile imagini includ o fotografie de familie cu membrii seniori ai familiei regale, portrete ale regelui și reginei și unul în care apar împreună. Toate au fost realizate în interiorul Palatului Buckingham. Dar, puțini au fost participanții la încoronare care au observat ca apărut pe cer în Londra în timpul încoronării Regelui Charles, iar alții spun că au văzut târziu. Citește mai departe și vezi despre ce este vorba.

Festivățile grandioase și încoronarea Regelui Charles al III-lea

Mulțimea i-a aclamat pe rege și pe regină în momentul în care aceștia au apărut la balconul Palatului Buckingham, după istorica Încoronare a Regelui Charles al III-lea și Reginei Camilla. Majestățile Lor au stat alături de alți 13 membri ai familiei regale pentru a saluta mulțimea în picioare, pe o ploaie care a făcut ca spectacolul de zbor să fie redus.

Regele Charles al III-lea a fost flancat de Prințul și Prințesa de Wales și de cei trei copii ai cuplului: Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis. În cadrul defilării aeriene pentru a marca Încoronarea trebuiau să participe peste 60 de avioane ale Marinei Regale, Armatei Britanice și Forțelor Aeriene Regale care au survolat centrul Londrei. Cu toate acestea, din cauza „condițiilor meteorologice nepotrivite”, la eveniment au participat doar elicoptere și Red Arrows, și niciun avion din timpul Bătăliei Marii Britanii.

Vezi și: Regele Charles al III-lea și Regina Camilla au salutat mulțimea de la balconul Palatului Buckingham! Harry nu a fost prezent. Totul despre semnificația simbolurilor Update

Regele Charles al III-lea: „Vă mulțumim, fiecăruia dintre voi.

La finalul weekend-ului de festivități, Regele Charles a transmis și un mesaj scris, în care a spus: „Vă mulțumim, fiecăruia dintre voi.” Tinerii membri ai familiei regale s-au alăturat evenimentului de voluntariat Big Help Out, care a avut ca scop crearea unei moșteniri de durată în onoarea monarhului.

Vezi și: Gestul făcut de Camilla în timpul încoronării. Camerele au surprins momentul, Regina consoartă nu s-a putut abţine

Regele și regina au promis, de asemenea, să își rededice viețile pentru a servi, în timp ce Regele Charles a numit sprijinul națiunii pe parcursul sărbătorilor istorice „cel mai mare cadou posibil de încoronare”. Regele, care și-a semnat cuvintele Charles R, a declarat că el și regina au adresat „cele mai sincere și mai profunde mulțumiri tuturor celor care au contribuit la a face din acest eveniment o ocazie atât de specială”. Dar, cu toată agitația și ceea ce se întâmpla, aproape nimeni nu a văzut ce a apărut pe cer în Londra în timpul încoronării.

Ce a apărut pe cer în Londra în timpul încoronării

Dar, în timp ce mulțimea de britanici aclamau noul rege, alții se uitau pe cer, iar un fotograf a reușit să surprindă un moment inedit. Printre participanți se afla și fotograful Simon Balson care a reușit să facă câteva poze ecepționale la emblematicul spectacol Red Arrows când a observat un obiect ciudat care zbura pe cer.

Fotograful, care lucra în timpul încoronării de sâmbătă, a realizat o fotografie cu un „OZN” care zbura pe cer deasupra Săgeților Roșii. Simon Balson, în vârstă de 59 de ani, a observat obiectul ciudat în timp ce făcea poze la spectacol și susține că nu are nicio idee despre ce este, dar că în ultima vreme au avut loc „multe apariții inexplicabile” în zona de est a Londrei.

Din cauza vremii, spectacolul Red Arrows a trebuit să fie redus, dar asta nu l-a împiedicat pe Simon să facă niște fotografii excepționale. Într-una dintre acestea apare un obiect mic plutind chiar deasupra grupului de avioane „Red Arrows”, ceea ce a dus la speculații cu privire la ce ar putea fi acest obiect misterios. Din cauza vremii nefavorabile, el a verificat fotografiile abia după festivități, dar a observat rapid obiectul neobișnuit într-un cadru.

„Făceam câteva fotografii de la etajul 13 al blocului meu de apartamente din Limehouse în timp ce săgețile roșii își făceau survolul.

Vremea era proastă, așa că nu erau păsări în aer și nu prea puteam vedea avioanele, așa că nu am verificat fotografiile decât mai târziu.

Când am făcut-o, însă, am observat acest obiect ciudat și m-am gândit ce naiba este asta.”, povestește fotograful, conform Dailyrecord.

În afară de ineditul eveniment, Încoronarea nu a fost lipsită și de mici incidente, conform presei britanice, care a relatat despre un număr mic de protestatari care purtau pancarte pe care scria „nu este regele meu” au fost văzuți în diferite zone din centrul Londrei. În aceeași dimineață, mai multe persoane au fost arestate în apropiere de Trafalgar Square, unde o furgonetă albă încărcată cu sute de pancarte cu „nu regele meu” a fost confiscată de polițiști.

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Ce s-a ales de îndrăgitul actor Dragoș Moștenescu. Americanu' face dezvăluiri despre fostul coleg din serialul la bloc: „Nu cred deloc că îi este ușor”
Click.ro
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20 de ani după gratii: „N-aș putea să o urăsc”
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Greșeala pe care o fac mulți români. Evită să cumperi aceste alimente
EVZ.ro
Probleme în familia Ancăi Serea! Unul dinte băieții ei a ajuns la spital: ”Dureri mari în piept” | FOTO
Spynews
Banii românilor, la control. Documentele ce trebuie prezentate neapărat ANAF. Statul controlează tot
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
PENALITĂȚI pentru ROMÂNII care STAU la BLOC! Proprietarii au 30 de ZILE la DISPOZIȚIE
Mediaflux
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Ce făceau jucătorii din Kosovo în timp ce tricolorii îi așteptau pe teren. Imaginile de la vestiar au devenit virale în online
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro