Ce a ajuns să facă Pavel Bartoș, de când este în izolare. ”Înainte, nu aveam timp!”

de: Cezar Andrei
17 04. 2020

Perioada de izolare este bine venită pentru Pavel Bartoș care a declarat că are timp acum să facă lucruri pe care, atunci când era în activitate, nu le putea face. Gătește, face teme cu fetele sale și chiar a reușit să-și relanseze canalul de Youtube, unde îi provoacă pe colegii lui atât din teatru, cât și de pe micul ecran.

Ce a ajuns să facă Pavel Bartoș, de când este în izolare. ”Înainte, nu aveam timp!”

Aflat în pauză de la filmările pentru Românii au Talent, cât și la teatru, Pavel Bartoș își dedică acum tot timpul pe care îl are familiei sale. Însă pentru a nu-și neglija cariera el crează conținut pentru canalul său de Youtube, acolo unde lansează diferite provocări, chiar dacă tehnologia nu e punctul său forte așa cum declară chiar el.

”În primul rând, acum am avut timpul necesar și am putut să gândesc conținut pentru YouTube. Mi-am dat seama că nu pot pune orice tip de material, trebuie să mă reprezinte și să spun ceva cu ceea ce public. Totodată, vreau să fac lucruri pe care să le pot continua și după ce se termină perioada de carantină și voi reveni la programul meu. Așa că este o perioadă în care descopăr alte lucruri, alte mijloace, încă îmi prind urechile cu tehnica, dar oricum am învățat în aceste săptămâni să fac multe lucruri pe calculator. Am descoperit ce calculator deștept am, dar nici acum nu-l exploatez la maximum (râde).”, a povestit Pavel Bartoș într-un interviu pentru Libertatea.ro

Ce a ajuns să facă Pavel Bartoș, de când este în izolare. ”Înainte, nu aveam timp!”

Actorul face temele împreună cu fetele sale

Pavel Bartoș are acum timp și pentru lucruri pe care nu le putea face înainte de a intra în izolare. Iar fetele sale sunt cele mai câștigate prin prezența sa zi de zi acasă. El a povestit că fac temele împreună, se joacă și chiar interpretează melodii la karaoke.

”În sfârșit am timpul necesar să rămân în zona lor, asta e cel mai important pentru mine. De exemplu, facem teme împreună, lucru pe care eu nu prea îl apucam. Am descoperit că avem multe jocuri în casă, precum “Jenga”, “Twistter”, “Nu te supăra, frate”. Jucăm remi, ne distrăm la karaoke, facem foarte multe puzzle. E o perioadă din care văd partea pozitivă, pentru activitățile cu ele. De asemenea mi-am propus să învăț lucruri noi. Eva e o foarte bună vorbitoare de limba engleză, și-a dat atestatul și la fiecare două zile mai facem lecții împreună. Este o metodă bună pentru mine să fiu cât „mai updated.”, a mai declarat actorul.