Ce a ajuns să facă astăzi Raluca Munte, una dintre primele participante la sezonul 1 al emisiunii Puterea Dragostei
Raluca Munte a fost extrem de îndrăgită de către telespectatorii ce au urmărit sezonul 1 din emisiunea Puterea Dragostei. Totuși, aceasta trece prin clipe dureroase în aceste zile, așa că a decis să le spună totul fanilor despre provocările întâlnite în viața sa.
Raluca Munte, în lacrimi. Ce se întâmplă cu fosta concurentă de la Puterea Dragostei
Fosta concurentă de la Puterea Dragostei suferă enorm. Aceasta a rămas cu foarte mulți fani după ce a participat la cunoscuta emisiunea, așa că îi ține pe toți la curent cu tot ce face. În ultima perioadă, bruneta a transmis că a trecut prin clipe de cumpănă, fiind la un pas să piardă o ființă apropiată.
Raluca Munte a izbuncnit în lacrimi după ce a realizat că Pluto, patrupedul ce îi este aproape în fiecare clipă, nu se simte bine. Aceasta a chemat imediat veterinarul pentru a descoperi dacă vreo persoană cu gânduri rele i-a otrăvit cățelul la care ține enorm.
„Nu m-am trezit tocmai bine pentru că ieri cineva mi l-a otrăvit pe Pluto, cel mai bun prieten al meu. Sunt distrusă de aseară.
Așteptăm acum să vină veterinarul să vedem dacă mai putem să-i face perfuzii, dacă mai putem să-i facem ceva. Eu, totuși, sper ca Pluto e cel mai puternic din lume. Efectiv, simt că nu mai am aer. E ca și copilul meu.”, a spus aceasta.
Raluca Munte este disperată. Ce face pentru cățelul ei, Pluto
Raluca Munte a crezut, la început, că otrava l-ar fi făcut pe Pluto să se simtă rău, așa că a mers de urgență la o clinică pentru a-i face o radiografie patrupedului.
Acolo s-a descoperit că el ar fi înghițit o jucărie, așa că fosta concurentă de la Puterea Dragostei și-a rugat urmăritorii să se roage pentru cățelul ei în timp ce se află în operație pentru a scăpa de probleme.
„Update. A venit veterinarul. Nu a fost otrăvit, slavă cerului. Avem altă problemă, are ori o boală osoasă, ori l-a lovit o mașină pentru că nu mai poate să facă nimic cu picioarele din spate, nu se mai poate ridica.
Am încercat să apăs pe ele să vad dacă reacționează și nu o face. I-a dat ceva calmante injectabile, iar dacă nu-și va reveni în câteva ore o să-l duc la Cluj să-i facem o radiografie la coloană să vedem exact ce are.
Analizele i-au ieșit ok. Pe radiografie a apărut că nu are probleme la coloană, dar are probleme la stomăcel. Pe radiografie se vede ceva negru. Medicul a spus că sunt niște gaze, în spatele acestor gaze ar fi ceva.
Doctorul spune că ori a mâncat o jucărie, ori s-a întâmplat ceva, dar nu se vede. I-a pus câteva perfuzii ca să-i intărească sistemul imunitar, pentru că dacă l-ar fi băgat direct în operație nu i-ar fi rezistat organismul.”, a mai zis bruneta.
Din fericire, totul este bine când se termină cu bine, astfel că Raluca Munte le-a dezvăluit urmăritorilor săi că Pluto a revenit acasă, unde se află în siguranță după evenimentul trist. Mesajul ei a emoționat internauții ce au urmărit povestea impresionantă a patrupedului.
„Pluto! Inima mea a venit acasă!”, a scris ea.