04 iun. 2020 | 11:27

Cazul Sorina continuă. Zi decisivă pentru familia Șărămăt. Fetița adoptată în SUA s-ar putea întoarce în țară

Știri generale
Cazul Sorina continuă. Zi decisivă pentru familia Șărămăt. Fetița adoptată în SUA s-ar putea întoarce în țară

Zi plină de emoții pentru familia Șărămăt! Cei care au crescut-o opt ani de zile pe micuța Sorina speră într-o pronunțare favorabilă a Tribunalului București, unde au contestat adopția. Fetița din Baia de Aramă a fost luată de autorități din sânul familiei vara trecută, în urma unui scandal uriaș.

Familia Șărămăt, termen la tribunal pentru anularea adopției

Soții Șărămăt fac tot posibilul ca micuța Sorina, plecată în SUA cu familia adoptivă, să se întoarcă în sânul familiei. Astăzi este o zi decisivă pentru cei din Baia de Aramă întrucât speră că decizia Tribunalului București, unde au contestat adopția, le va da câștig de cauză.

Sorina a fost dată spre adopție, vara trecută, familiei Săcărin, care locuiește de ani buni în State. Pe 21 octombrie 2019, Tribunalul București a decis redeschiderea procesului privind anularea adopției, după depunerea unor falsuri la dosar.

Care sunt șansele? Ce spune avocatul familiei Șărămăt

De curând, Vasile Șărămăt anunța că pe 22 iunie familia sa are înfățișare în cauza respectivă, înregistrată pe rolul Tribunalului București.

„CU MĂIESTRIA DOMNULUI AVOCAT SI BUNĂ VOINȚA LUI DUMNEZEU, PE 22 IUNIE LA BUCUREȘTI!“, nota, recent, capul familiei Șărămăt, în dreptul unei fotografii în care apare alături de avocatul Victor Dumitrică.

„În primul rând, este acțiunea formulată de către soții Șărămăt privind constatarea nulității adopției. Cauza e înregistrată pe rolul Tribunalului București. În primă instanță. Dacă nu erau șanse, nu mai eram angajat în cauză. Nu m-am angajat niciodată într-o cauză în care nu cred. Mulțumesc lui Dumnezeu, am avut întotdeauna de lucru. Nu îmi trebuie dosare.

Dar, vedeți, fiind de la început în cauza aceasta, știu acum tot, toate falsurile și toate neregulile. Nu mai pot să renunț. Nu mă lasă conștiința. Apoi, mai este dosarul penal de la S.I.I.J., unde au fost confirmate falsurile despre care tot vorbesc. Este evident că cei responsabili, în principal funcționari ai D.G.A.S.P.C. Mehedinți, vor fi trimiși în judecată“, a declarat Dumitrică.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Zodiile care vor trăi un miracol divin în ianuarie 2025. Astrele se aliniază pentru acești nativi
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Se schimbă plata cu cardul. Iohannis a promulgat noua lege
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Băgați banii la saltea! Populația trebuie să se pregătească: Este momentul să fim precauți!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
RĂSTURNARE de SITUAȚIE în POLITICĂ! Au DECIS ACUM
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro