Cazul Caracal: Numele lor erau scrise pe bilețelul ascuns de Gheorghe Dincă. Cine sunt complicii Petruța și Ștefan
Ancheta din Caracal continuă să fie în vizorul atenției publice deși au trecut deja 10 luni de la dispariția Luizei Melencu, eleva din Caracal care nu s-a mai întors niciodată acasă întrucât a fost sechestrată, abuzată și ucisă, după spusele lui Gheorghe Dincă, principalul inculpat în anchetă.
De numele său se leagă și dispariția și uciderea din culpă a Alexandrei Măceșanu, o altă tânără din Caracal care dispăruse deja. Ce urmează?
„Monstrul din Caracal” și presupușii săi complici
La ultimele audieri în care a fost dus în fața procurorilor DIICOT, Gheorghe Dincă a spus că a mai avut doi complici în acest cumplit caz, pe Petruța și pe Ștefan. Petruța se pare că este, după spusele inculpatului, o tânără de 28 de ani din Roșiorii de Vede, iar Ștefan un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, din București. Fostul mecanic auto spune că acest Ștefan, a luat-o pe Luiza cu mașina din fața casei lui Dincă împreună cu alți doi bărbați, fără voia sa. De aici apare și teoria criminalului (una similară, de altfel, cu cea a familiei Melencu) potrivit căreia adolescenta încă ar fi în viață.
Procurorii au căutat imediat în baza de date la care au acces şi au găsit doat o singură femeie în România cu numele P.M, care nu corespundea în niciun fel cu spusele inculpatului, bărbaţii erau câţiva cu ințialele S.B., dar nici ei nu corespundeau, transmite stiridediaspora, citând monitoruljustitiei.ro.
Ce se poate întâmpla cu Dincă în continuare?
Până la sfârștiul acestei luni, dacă procurorii DIICOT nu trimit dosarul „Caracal” în judecată, Gheorghe Dincă ar putea fi eliberat, în conformitate cu art. 246 , alin (4), din Noul Cod de Procedură Penală, care prevede că „Durata totală a arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de 180 de zile”.
Luiza Melencu, tânăra de 19 ani din localitatea Dioşti, judeţul Dolj, a dispărut în luna aprilie 2019, după ce s-a urcat într-o maşină de ocazie, pe o stradă din Caracal. Procurorii DIICOT, cei care anchetează cazul, l-au acuzat pe Gheorghe Dincă, un bărbat de 66 de ani din Caracal, că a răpit-o, violat-o şi ucis-o pe tânără, dar şi pe o altă adolescentă din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, Alexandra Măceşanu.
Gheorghe Dincă este acuzat de trafic de persoane, două omoruri calificate şi profanare de cadavre.